GENEROZITATE… Ionel Turc este un vasluian nu doar cu inimã mare, ci si cu multã ambitie si perseverentã. În urmã cu un an de zile, si-a investit toate economiile strânse de-a lungul anilor într-un centru de plasamanet pentru copii. Ce l-a determinat? Însãsi trãirile sale din vremea când era copil. La 16 ani a rãmas orfan, apoi a plecat sã munceascã printre strãini, a reabilitat cãmine pentru copii si bãtrâni, iar când nu au mai mers lucrurile cu firma de constructii pe care si-o fãcuse în Italia, s-a întors acasã. Sprijinit de sotie si de cei doi copii, vasluianul a dat curs unuia dintre cele mai importante visuri ale sale: construirea unui adãpost pentru copiii bãtuti de soartã.
„<<Agape>> înseamnã dragoste, unitate, jertfire. <<Spurgeon>> este numele celui care a fondat primul centru de zi din Anglia, undeva prin anii 1800. A pus totul în slujba copiilor, iar asta m-a inspirat si pe mine. Ideea de a construi un centru de plasament pentru copii a apãrut încã de pe la vârsta de 16 ani, când am rãmas orfan. Pe la 22 ani, dupã ce m-am cãsãtorit, am plecat în Italia. Din 1999 pânã anul trecut, am lucrat în Italia, acolo unde am avut o firmã de constructii. Am lucrat prin centre de plasament, mã uitam la modul de furnizare a serviciilor pentru copii si bãtrâni si mi-a rãmas întipãritã în cap si în suflet dorinta aceasta de a face ceva pentru oamenii vulnerabili. Am venit acasã, am stat de vorbã cu directorul Centrului de Zi ce functiona fix în aceastã clãdire, mi-a propus sã preiau eu conducerea si atunci i-am zis cã mi-as dori sã-l transform într-un centru de plasament permanent pentru copii. A fost de acord si atunci am început demersurile. Cel mai mult a durat documentatia. Mult mai mult decât reabilitarea cãdirii. Trãim într-o Românie în care documentatia este foarte greoaie. M-am bucurat, însã, când am vãzut cã autoritãtile mi-au deschis usile. În Vaslui am vãzut oameni cu suflet mare, în cinci luni, am reusit sã obtin toate acreditãrile si avizele de care aveam nevoie”, îsi aminteste Ionel Turc.
„Gânditi-vã ce bãtaie a luat atunci bietul copil”
Casa Agape îsi desfãsoarã activitatea într-o clãdire, care se întinde pe o suprafatã de 166 metri pãtrati. La parter, au fost amenajate o camerã de zi, o bibliotecã, o salã de mese utilatã modern, douã grupuri sanitare si trei cabine de dus. La etaj, se gãsesc trei dormitoare, fiecare mobilat cu patru paturi, dulap si masã, toate noi si moderne, un birou si douã grupuri sanitare. „Aici avem grijã de 12 copii, cu vârste între 6 si 16 ani. O parte dintre ei vin din asistentã maternalã, câtiva sunt orfani de mamã, iar sase sunt frati. Vin dintr-o familie cu probleme. Aici au gãsit îngrijire, protectie si educatie într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, cu implicarea unei echipe formate din mentori, instructori de educatie, supraveghetori, asistent social si psiholog. Am aflat multe povesti, care mai de care mai dureroase. Cel mai urât lucru pe care a trebuit sã-l aflu a fost urmãtoare întâmplare. La un moment dat, un copil a luat o prãjiturã dintr-o cutie pe care tatãl o pusese deoparte, ca sã o vândã pentru a-si cumpãra alcool, numai cã a fost vãzut de acesta. Gânditi-vã ce bãtaie a luat bietul copil. Luase si el, ca sã mãnânce. Se mai poate numi „tatã”?! Uneori nu-mi vine sã cred în ce lume trãim. Am observat cã cea mai mare problemã la noi în judet e alcoolul. De acolo pornesc toate, sãrãcia, lipsa de educatie, nenorocirile”, povesteste Ionel Turc.
„Când vor pleca de la noi, vor pleca cu bãnutii strânsi din alocatia de stat si de urmas”
„Anul trecut aveam copii corigenti la scoalã, iar anul acesta nu numai cã au trecut clasa, au luat si premii. Spre exemplu, avem un copil care timp de doi ani a rãmas corigent, iar anul acesta a terminat cu 7,80. Încercãm sã pãstrãm o legãturã strânsã cu ei. Mergem la scoalã, vorbim cu profesorii, acasã, cu copiii, vorbim despre cum a fost la scoalã, ce note au luat, ce le place, ce nu le place. Exact ca într-o familie. Pe lângã asistentii sociali, psiholog si îngrijitor, avem si o echipã de voluntari care ne ajutã foarte mult. Îi implicãm în activitãti educative, mergem în tabere, chiar luna trecutã au fost, iar cum, pe 27 iulie, urmeazã sã mergem în Bucovina. Cu bunãvointã si perseverentã, iatã cã reusim sã facem viata acestor copii mult mai frumoasã decât a fost înainte. Acum s-au atasat foarte tare de centru. Dacã, spre exemplu, i-am duce înapoi, la familiile lor, nu stiu dacã ar mai rãmâne. Cred cã mai degrabã m-ar suna sã îi aduc înapoi. Au vãzut cât de frumos se poate trãi aici. Oricum, când vor pleca de la noi, vor pleca cu bãnutii strânsi din alocatia de stat si de urmas. Îi vor gãsi pe cardurile lor. Oricât de mult conteazã partea afectivã, trebuie sã recunoastem si cã cea economocã conteazã destul de mult. Cu ajutorul oamenilor buni, sperãm sã continuãm misiunea Casei Agape. Eu doar am început. Este ca o barcã, pe care o porneste o persoanã, dar care în drumul sãu spre destinatie, opreste si în alte statii pentru a duce oameni spre acelasi loc”.
