spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Sindicaliştii Sanitas se pregătesc de grevă generală! Care sunt nemuţumirile acestora?

- Advertisement -

Reprezentaţii Ministerului Sănătăţii se întâlnesc luni cu sindicaliștii de la Sanitas.

Liderul sindical Marius Sepi a precizat că, în cazul în care nu vor fi soluționate solicitările, le va cere colegilor mandat în vederea declanșării unei greve generale.

Federația Sanitas a convocat luni o ședință extraordinară a Biroului Executiv pentru stabilirea planului de acțiune, ca urmare a „atitudinii sfidătoare” a miniștrilor Muncii și Sănătății, precum și a Guvernului, față de solicitările sindicatului, se arată într-un comunicat de presă al organizației sindicale.

„În săptămâna 8 — 14 august, reprezentanții Federației au purtat, în două runde, discuții cu miniștrii mai sus amintiți, referitor la posibilitățile de rezolvare a nedreptăților generate de OUG 20/2016. Negocierile au fost de multe ori foarte aprinse, iar membrii Biroului Executiv prezenți au fost asigurați, cu discursuri elaborate și calcule iscusite, că, spre exemplu, situația TESA din Sănătate nu se poate rezolva printr-o nouă OUG. Descoperim cu stupoare, la publicarea OUG 43/2016, că ceea ce nu este posibil pentru anumite categorii de salariați este posibil pentru altele. Descoperim că salariații din ministere sunt considerați a fi o categorie net superioară tuturor celorlalți salariați și că pentru ei orice este posibil, mai ales atunci când este necesară fidelizarea lor în pragul unor alegeri generale gestionate pentru prima dată în România democratică de o ‘administrație centrală apolitică'”, susțin sindicaliștii.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/sindicalistii-sanitas-se-pregatesc-de-greva-generala-care-sunt-nemutumirile-acestora_1978314.html#ixzz4JNEcuw3G
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.