spot_img
spot_imgspot_img
16.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Legea armelor se modifică: Polițiștii pot folosi pistoalele din dotare fără să mai răspundă penal

- Advertisement -

Legea armelor se modifică: poliţiştii şi jandarmii care sunt nevoiţi să folosească arma din dotare nu vor mai răspund penal, dacă aceasta este făcută în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege.

Modificare vine ca o cerinţă a Uniunii Europene, în condiţiile în care România se afla printre ultimele ţări care nu operaseră o astfel de schimbare. Iniţiativa legislativă aparţine fostului ofițer SPP, deputatul Ștefan Burlacu, iar parlamentarii au adoptat marţi modificarea și completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor.

Astfel, conform proiectului adoptat, printre principalele modificări se numără înlăturarea răspunderii penale și materiale a polițiștilor, jandarmilor sau altor lucrători din domeniul ordinii publice și siguranței naționale care deschid focul, respectând legea

Legii 17 din 1996 i s-a adăugat un nou articol în care se spune: „Uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituțiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securității naționale”.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/legea-armelor-se-modifica-poli-i-tii-pot-folosi-pistoalele-din-dotare-fara-sa-mai-raspunda-penal_1979755.html#ixzz4JkVXHdfg
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.