spot_img
spot_imgspot_img
19.2 C
Vaslui
28-mai-2024

Ponta rămâne avocat! Baroul București a amânat decizia privind excluderea fostului premier

- Advertisement -

Conducerea Baroului București a decis, marți, după o dezbatere care a durat aproximativ două ore, să amâne decizia privind excluderea lui Victor Ponta din avocatură, până când Curtea de Apel București se va pronunța definitiv asupra contestației formulată de fostul premier la decizia CNATDCU de plagiat în cazul tezei de doctorat.

UPDATE: Colegiul Baroului a decis să nu ia nicio decizie până când instanța de judecată se va pronunța o decizie definitivă și irevocabilă. După decizia CNATDCU de plagiat în cazul tezei de doctorat, Victor Ponta a făcut contestație în instanță, urmând ca judecătorii să se pronunțe pe această speță.

Victor Ponta a cerut în instanță suspendarea aplicării ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor.

„Marţi 13” este, pentru cei care cred în superstiţii, o zi cu ghinion. Pentru Victor Ponta e ziua în care va afla dacă va fi sau nu exclus din avocatură. Solicitarea a fost făcută de europarlamentarul Monica Macovei, după ce fostului premier i-a fost retras titlul de doctor.

În urmă cu o săptămână, Monica Macovei s-a prezentat la Baroul Bucureşti, acolo unde s-a discutat despre excluderea lui Victor Ponta din rândul avocaţilor. Europarlamentarul a explicat şi de ce a făcut solicitarea.

Conducerea Baroului a decis ca votul final pe tema eventualei excluderi să aibă loc astăzi.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ponta-risca-excluderea-din-barou-decizia-astazi_1981166.html#ixzz4K9YLRUsy
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.