spot_img
spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
19-mai-2024

Maternitatea Brăila ar putea ”fura” nou născuţii Vrancei

- Advertisement -

Maternitatea Brăila a fost inaugurată, după 6 ani de la demararea lucrărilor de reabilitare, care au costat 26 de milioane de lei, bani de la BM
Maternitatea Brăila, unitate componentă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, a fost inaugurată săptămana trecută, după 6 ani de la demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare, care au costat 26 milioane lei şi au fost finanţate prin Banca Mondială. „Proiectul a durat destul de mult, în primii doi ani s-a mişcat lent. S-a derulat cu personalul sanitar şi medical în lucru şi cu Maternitatea în funcţiune, lucru care a fost un impediment, pentru că s-a lucrat pe principiul treimilor, creându-se circuite medicale de legătură pe măsură ce lucrările avansau şi ne mutăm în diferite corpuri de clădire”, a explicat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Mihail Iugulescu, întarzierea lucrărilor de reabilitare. Cert este că aşa cum se prezintă astăzi, Maternitatea Brăila poate rivaliza cu orice maternitate privată din ţară, motiv pentru care mamele din Vrancea, care optează pentru naştere în clinici private din împrejurimi, au acum la dispoziţie şi Brăila. De altfel, oficialii brăileni sunt convinşi că noua clinică va atrage mămicile din judeţele limitrofe. „Secţiile de la Maternitatea Brăila se pot compara cu unele secţii de naştere din spitale private. Noi vom investi în continuare în tot ceea ce înseamnă maternitate, ţinând cont că ne gândim la viitorul acestui judeţ. Vom crea toate facilităţile astfel încât mămicile care au conceptul de a merge la privat să aleagă să nască la Maternitatea Brăila. Aşteptăm doamnele din Galaţi şi din Vrancea să nască la Brăila”, a spus Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, cel care a tăiat panglica de inaugurare a Maternităţii. Spre deosebire de politicienii vranceni, pentru care renovarea şi reabilitarea Spitalului Judeţean face doar obiectul unor promisiuni electorale, o dată la patru ani, Brăila demonstrează că se pot face intervenţii şi în sănătate. Ar trebui precizat printre altele că nu s-a făcut rabat nici în ceea ce priveşte dotările, astfel încat Maternitatea Brăila este singura din sud-estul ţării dotată cu aparatura necesară pentru a identifica retinopatia de prematuritate. Asta în timp ce Maternitatea Focşani trimite copiii născuţi prematur în spitale din judeţele învecinate, a căror dotare le dau acestora o şansă la viaţă. (Dana LEPĂDATU)

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/social/1588834209-maternitatea-braila-ar-putea-fura-nou-nascutii-vrancei.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.