spot_img
spot_imgspot_img
12.8 C
Vaslui
28-mai-2024

Oprea, la mâna colegilor din Senat: „Eram pe banchetă, nu puteam să comit acea ucidere din culpă”

- Advertisement -

Conducerea Senatului a decis să includă pe ordinea de zi a plenului de astăzi raportul Comisiei juridice cu privire la cererea Justiţiei de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea, votul urmând să fie dat după ora 17:40.

UPDATE 18.15: Gabriel Oprea a luat cuvântul în fața senatorilor, cărora le-a cerut să voteze împotriva ridicării imunității.

„Cu unii colegi sunt prieten, amic, cu alții nu. Dar vreau să vorbesc doar despre dreptate, mi se pare ceva halucinant. Vreau să explic simplu și pe scurt că în seara tragediei veneam de la o instituție pe linia securității naționale, nu veneam de la restaurant, totul este documentat la secundă. Sunt aici colegi care au mai fost miniștri de Interne. Există o bază legală din anul 2000 pentru un antemergător. În seara aceea, în jur de orele 19.00, aveam antemergătorul în față. În urma cercetării, viteza mașinii de poliție era cea legală, cea în care mă aflam eu pe bancheta din spate avea viteza legală. Din păcate s-a întâmplat această trgedie. Un tânăr polițist a căzut într-una din cele trei gropi din centrul Capitalei. Vreau să vă spun că sunt reguli foarte clare, nu ministrul stabilește traseul, nu dă comenzi legate de viteză. Nici nu puteam să discut cu colegul de pe motocicletă. Am trăit un coșmar, am căutat să-mi fac datoria. Acesta este cuvântul meu, sunt un om care am căutat întotdeauna să-mi fac datoria. Repet, aflat pe bancheta din spate nu puteam să comit această ucidere din culpă. Cred că ceea ce a determinat sunt acele trei gropi, aici trebuie îndreptate toate cercetările, care au fost prost semnalizate. Acest lucru s-a întâmplat în acea seară, vă rog să votați împotriva acestei cereri”, a spus Oprea.

UPDATE 17.55 . În plenul Senatului vor începe dezbaterile pe cazul cererii de urmărire penală pe numel lui Gabriel Oprea. Ulterior, se va da şi votul din plen.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/gabriel-oprea-la-mana-colegilor-biroul-permanent-va-decide-ziua-votului-in-plen_1983168.html#ixzz4KiiOsybY
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.