spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Carrefour, Cora şi Kaufland, suspectate de trucarea promoţiilor

- Advertisement -

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, Cora şi Kaufland, trei retaileri care sunt suspectaţi de înţelegeri anticoncurenţiale asupra modului de organizare a promoţiilor.

Dacă faptele se probează, supermarketurile riscă amenzi între 2 şi 4% din cifra de afaceri.

Bogdan Chiriţoiu, şeful Consiliului Concurenţei: „Dacă se constată încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari“.

„Suspiciunea noastră este că, în cazul promoţiilor, modul cum acestea se organizau face să fie redusă concurenţa. Pe de o parte, se încearcă obţinerea de exclusivităţi în cazul promoţiilor: când ai o promoţie în magazin să nu aibă şi alţii, ceea ce înseamnă că preţul nu poate să scadă în egală măsură în alte magazine. Pe de altă parte, se pun anumite limite: cât de mult pot să scadă preţurile în cadrul promoţiilor. E o investigaţie în derulare care se va finaliza, cred, la sfârşitul acestui an. Dacă se constată  încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari, pentru că sunt companii foarte mari. Nivelul de plecare este de gravitate medie, ceea ce înseamnă între 2 şi 4 % din cifra de afaceri“, a declarat, pentru Ziarul Financiar Bogdan Chiriţoiu.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/carrefour-cora-si-kaufland-suspectate-de-trucarea-promotiilor_1985443.html#ixzz4LIscwcuM
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.