Preşedintele Iohannis a avut un discurs foarte dur la adresa politicienilor care plagiază, spunând că analiza pentru detectarea plagiatelor durează foarte mult, iar cei care se dovedesc a fi plagiatori trebuie să dispară din viaţa politică. Totodată, şeful statului a criticat şi discursul anti-justiţie al politicienilor, înainte de alegerile parlamentare. Iohannis a spus că este nevoie de un Parlament mai bun, mai transparent.
„Se aud foarte multe despre plagiate, persoane publice, mai putin publice, sunt acuzate daca au plagiat. Sunt discutii daca trebuie sa ramana in viata publica sau sa se retraga. Discutia a luat amploare si gasesc acest lucru ca fiind bun. Aceasta discutie nu a interesat pe nimeni la inceput, pacat. Analizele de plagiat durează prea mult, este nevoie de proceduri clare”, a spus Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar, la Timişoara.
+
Festivităţi de deschidere au loc în toate universităţile din ţară, preşedintele Klaus Iohannis urmând să meargă la ceremonia de la Universitatea de Vest din Timişoara. Premierul Dacian Ciloș va fi prezent la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, luni, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, unde va participa apoi la o dezbatere cu membrii comunităţii academice din Timişoara. Şi ministrul Educaţiei Naţionale, Mircea Dumitru, va merge la deschiderea anului universitar la Universitatea de Vest din Timişioara, în timp ce premierul Dacian Cioloş va lua parte la ceremonia de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca.
Printre modificările acestui an universitar se numără introducerea a 35 de noi specializări şi programe de studii universitare de licenţă în 22 de universităţi de stat, acreditate de ARACIS, iar pentru 59 de instituţii de învăţământ superior există modificări ale capacităţilor de şcolarizare pentru unele programe de studii.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/studentii-incep-azi-cursurile-iohannis-la-festivitatea-de-deschidere-de-la-timi-oara_1988163.html#ixzz4M0n8FrTK
Follow us: @realitatea on Twitter