spot_img
spot_img
18.5 C
Vaslui
11-iul.-2025

În vreme ce ENET gâfâie spre groapă, salariul lui Merchea „Dumnezeu” a crescut cu 9%

- Advertisement -

Manole Merchea, directorul general al ENET SA, a încasat în cel de-al doilea trimestru al anului un salariu cu 9% mai mare u conform declaraţiei de avere, Merchea a înregistrat în 2015 un venit anual de 112.481 lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 9.373 lei u chiar dacă per ansamblu, furnizorul de energie termică al Focşaniului merge pe pierdere, conform hârtiilor, directorul ENET este un manager competent u din raportul său de activitate, depus la finalul primului semestru, reiese că a îndeplinit, în ultimele trei luni, patru din cei cinci indicatori de performanţă asumaţi prin contractul de mandat u doar unul, poate cel mai important, plata datoriilor a rămas nerealizat

Conform situaţiei, sumele datorate de ENET în semestrul I al acestui an au crescut cu 24 %, în  vreme  ce anul trecut erau în scădere cu 2,19 %.

„Pentru semetrul I 2016 indicatorii de performanţă au fost realizaţi parţial, respectiv primul indicator – soldul datoriilor a crescut  şi salariul directorului general a fost diminuat iar ceilalţi indicatori s-au realizat şi salariul   directorului general al societăţii a fost majorat astfel că pe total trimestrul al II-lea 2016, salariul  directorului general s-a majorat cu 9 %“, se arată  în   raportul de activitate. Manole Merchea confirmă că a încasat mai mulţi bani în această perioadă, subliniind că aşa prevede contractul de management: „Nu uitaţi că am scos  societatea din faliment. Conform angajamentului meu, în  cazul în care nu-mi îndeplinesc indicatorii sunt sancţionat, iar când o fac sunt recompensat. Performanţa ENET nu depinde doar de capacitatea mea managerială ci şi de factorii meteorologici. Dacă iarna este  caldă, furnizăm mai puţină   energie termică şi nu avem cum să facem profit“. Cifrele financiar-contabile prezentate în documentul citat arată că ENET SA este departe de a se stabiliza şi, cu atât mai puţin de a se încadra pe un trend crescător. La finalul primului semestru al lui 2016, ENET SA a   înregistrat venituri totale de 32.371.778 lei şi cheltuieli  în valoare de 33.112.966 lei de unde a rezultat o pierdere de 529.376 lei. În 2015, veniturile obţinute s-au ridicat la 35.496.126 lei iar cheltuielile au fost de 33.213.247 lei, compania obţinând  un profit de 2.507.118 lei. Cifra de afaceri a unităţii a scăzut de la 34.506.146 lei în 2015 la 31.607.467 lei în 2016.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588835005-%C3%AEn-vreme-ce-enet-g%C3%A2f%C3%A2ie-spre-groap%C4%83%2C-salariul-lui-merchea-%E2%80%9Edumnezeu%E2%80%9D-a-crescut-cu-9%25.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.