Municipalitatea vasluianã lucreazã de zor la întocmirea unui portofoliu de proiecte, prin care sã modernizeze în totalitate orasul, dupã succesul înregistrat cu implementarea PIDU în oras. Conform unei decizii a UE, municipiile resedintã de judet primesc sume importante pentru implementarea unor proiecte prin care sã se dezvolte aceste orase. Astfel, pe zona Moldovei, Vasluiul va trebui sã cheltuiascã, pânã în 2020, o sumã de 28 milioane de euro, în timp ce Suceava sau Iasul au primit 32 milioane, respectiv 40 milioane. „Este un program de finantare, pe perioada 2014-2020, iar Vasluiul va trebui sã prezinte proiecte în limita sumei de 28 de milioane de euro. Suntem în perioada în care stabilim portofoliul de proiecte, fie cã vorbim de proiecte de infrastructurã, de un parc tehnologic, modernizarea si dezvoltarea transportului metropolitan, multe alte proiecte. Esential este ca, pânã în vara anului viitor, sã avem liniile de actiune trasate, sã finalizãm licitatiile la proiecte si sã ne apucãm de treabã, altfel pierdem aceastã finantare si ar fi mare pãcat”, spune Vasile Pavãl, primarul municipiului Vaslui. Peste 230 de milioane de euro au fost puse la bãtaie pentru municipiile capitalã de judet din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în actualul exercitiu financiar european, pentru proiecte de dezvoltare urbanã. Declaratia a fost fãcutã, sãptãmâna trecutã la Iasi, de comisarul european pe politici regionale, Corina Cretu, în cadrul unei dezbateri cu cetãtenii din judet. Ea a amintit în context despre lansarea unui proiect pilot pentru sprijinirea regiunilor slab dezvoltate din Uniunea Europeanã, între acestea regãsindu-se si regiunea Nord-Est. Corina Cretu a atras atentia cã la Bruxelles se pune accent pe proiectele ce vizeazã dezvoltarea IMM-urilor, din domeniile inovãrii si cercetãrii si care determinã înfiintarea de noi locuri de muncã. Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavãl, spune cã a avut deja un rând de discutii cu comisarul european Corina Cretu, pe tema finantãrilor pentru municipiile resedintã, pentru a afla ce doreste UE a se implementa în aceste orase.
Vasluiul primeste 28 de milioane de euro de la Uniunea Europeanã. Ce se va face cu acesti bani?
- Advertisement -
- Advertisement -