spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Poştaşii continuă greva după ce negocierile s-au încheiat fără rezultat

- Advertisement -

Discuţiile dintre liderii de sindicat şi conducerea Poşta Română s-au încheiat fără un rezultat care să îi determine pe poştaşi să renunţe la protestul spontan, aceştia aşteptând în continuare să primească mărirea de salariu negociată.

Liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) filiala Dolj, Titi Roman, a precizat, pentru Mediafax, că în cursul zilei de sâmbătă, factorii poştali aşteaptă o ofertă de majorare a salariilor de la conducerea Companiei Naţionale Poşta Română.

„După mai multe analize concluzia discuţiilor este că sâmbătă CNPR ne va prezenta câteva oferte superioare celor de până acum. Protestul salariaţilor va continua până la primirea ofertelor şi încheierea unui act adiţional în acest sens. În acest moment activitatea CRTz Craiova este în continuare blocată, salariaţii sunt prezenţi la locurile de muncă, dar nu desfăşoară nici un fel de activitate”, a declarat Titi Roman, preşedintele SLPR Dolj.

Poştaşii sunt în grevă de joi, refuzând să mai distribuie corespondenţă, colete, ori ziare. Vineri, în unele localităţi din ţară au fost livrate pensii şi ajutoare sociale.

Reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali (SLPR) din România avertizează că poştaşii nu mai vor să asculte de liderii de sindicat şi vor deveni tot mai înverşunaţi.

„Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a început, în februarie 2016, negocierea cu conducerea Poştei Române, pe un set de revendicări mai vechi, printre care se regăsea şi acordarea unei creşteri salariale. Timp de opt luni, managementul Poştei Române a folosit diverse tertipuri pentru a trage de timp, afirmând constant că este de acord cu acordarea unei creşteri salariale, fără a respinge suma solicitată de SLPR. După cele 8 luni de tergiversare, când conducerea Poştei a prezentat o ofertă de salarizare, mult sub aşteptările create, aceasta a fost respinsă ferm de salariaţi (…) care nu mai vor să-şi urmeze liderii sindicali şi care, din informaţiile noastre, îşi vor radicaliza şi mai mult poziţiile şi vor deveni din ce în ce mai înverşunaţi”, a transmis, într-un comunicat de presă, preşedintele SLPR, Matei Brătianu.

sursa: https://www.realitatea.net/postasii-continua-greva-dupa-ce-negocierile-s-au-incheiat-fara-rezultat_1997713.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.