spot_img
spot_img
18.5 C
Vaslui
11-iul.-2025

Vine IARNA în România. Avertismentul poliţiştilor de la Rutieră. Ce rişti dacă nu ai cauciucuri de iarnă

- Advertisement -

Meteorologii au emis un COD GALBEN de ninsori şi viscol valabil până luni seară, iar poliţiştii de la Brigada Rutieră îi avertizează pe şoferi să-şi ia toate măsurile de precauţie pentru aceste zile. Nu doar că îi vor scuti de probleme în trafic în zonele afectate de vremea rea, dar şi de amenzile care îi pasc dacă nu au maşinile echipate corespunzător.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atenţionează în privinţa pericolelor pe care circulaţia în condiţii de vreme nefavorabilă le poate reprezenta pentru participanţii la trafic.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un mesaj de atenţionare cu cod galben, referitor la vânt puternic şi la precipitaţii sub formă de ninsoare în zona montană (mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali), valabil în intervalul 29 octombrie, ora 14.00 – 31 octombrie, ora 23.00, conducătorilor auto li se recomandă să nu pornească la drum în zonele montane, mai ales pe timpul nopţii, dacă nu este necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii sunt sfătuiţi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/vine-iarna-in-romania-avertismentul-politistilor-de-la-rutiera-ce-risti-daca-nu-ai-cauciucuri-de-iarna_322696.html#ixzz4OVV0vJJm

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.