În actul de acuzare întocmit de procurori se precizează că avocatul Iulian Gafon mergea la supermarket când a lovit mortal un pieton. La audieri, avocatul a spus că a băut 300 de mililitri de coniac şi 1,5-2 litri de bere, însă specialiştii de la IML cred că ar fi vorba de o cantitate de alcool mai mare. Când a fost prins prima oară beat la volan, un martor l-a văzut conducând prin Podu Roş culcat pe spate şi cu ochii închişi. Și atunci când a lovit mortal un bărbat, maşina a pierdut lin direcţia, ceea ce arată că e posibil să fi aţipit.
Rechizitoriul întocmit în cazul avocatului ieşean Iulian Gafon a ajuns la instanţă, magistraţii urmând a începe judecata acestui dosar în perioada următoare. Actul de acuzare, întocmit de procurorul de caz Iulian Ispir, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, conţine informaţii halucinante referitoare la faptele comise de Iulian Gafon, aflat în prezent în arest preventiv.
Prima infracţiune reţinută ar fi fost comisă în luna iunie a acestui an, atunci când Iulian Gafon a fost surprins conducând în stare de ebrietate pentru prima oară, fiindu-i suspendat dreptul de a mai conduce. Astfel, pe 10 iunie, în jurul orei 18.00, un şofer a observat că maşina condusă de Gafon se deplasează haotic prin intersecţia Podu Roş, şi a sunat la Poliţie.
„Martorul ocular a fost surprins să constate că inculpatul Gafon Iulian conducea autoturismul întins pe spate şi cu ochii închişi, având dubii cu privire la starea de conştienţă a acestuia“, se arată în rechizitoriu.
Gafon a fost oprit de un echipaj de Poliţie în zona Hotel Europa, după prelevarea probei biologice reieşind o alcoolemie de 2,25 la mie. Atunci, Gafon a spus că a băut la o petrecere, în jur de 3 pahare de whiskey.
O adevărată suită de infracţiuni ar fi fost comise de Gafon în data de 17 septembrie, atunci când, deşi avea permisul suspendat, avocatul s-a urcat la volan, a lovit mortal un bărbat şi a fugit de la locul accidentului.