spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Mai buni în a doua reprizã

- Advertisement -

CSM Focsani – HC Vaslui 25-29 (12-12)

VICTORIE…HC Vaslui a urcat pe locul 7 în clasamentul Ligii Nationale de handbal masculin dupã ce s-a impus, sâmbãtã, pe terenul celor de la CSM Focsani cu scorul de 29-25.

Cu un lot net superior din punct de vedere valoric, echipa Vasluiului si-a respectat statutul de favoritã a partidei si s-a impus, desi nu i-a fost deloc usor. Înscrisi si ei în lupta pentru locurile de play-off, focsãnenii au fãcut o primã reprizã foarte bunã si doar interventiile portarului Bogdan Pralea i-au împiedicat sã intre cu avantaj la vestiare. Prima parte s-a terminat 12-12, dupã ce vasluienii au egalat din loviturã de la 7 metri cu douã secunde înainte de pauzã. Soarta celor trei puncte s-a decis în a doua reprizã. Elevii lui Sandu Iacob au intrat mult mai determinati pe teren, au stiut sã speculeze erorile din jocul gazdelor iar pânã în minutul 50 au reusit sã se desprindã la 6 goluri, scor 25-19. Finalul de meci i-a avut în prim-plan pe focsãneni, care au alergat dupã alergare, însã jocul defensiv al „ros-albastrilor” nu le-a dat nicio sansã. În cele din urmã s-a terminat 29-25 pentru gruparea vasluianã, care urcã, pentru cel putin o sãptãmânã, pe locul 7 al clasamentului Ligii Nationale. Runda urmãtoare, HC Vaslui va primi vizita echipei Steaua Bucuresti, ocupanta locului 6.

Gabriel Bujor, din nou principalul marcator al echipei

Gabriel Bujor, golgheterul Ligii Nationale si implicit cel mai bun marcator al echipei vasluiene, a avut o evolutie fantasticã si pe terenul Focsaniului. Extrema dreaptã a fost principalul pericol pentru poarta gazdelor, reusind sã înscrie nu mai putin de 11 goluri. Al doilea marcator al vasluienilor a fost cealaltã extremã, Vlãdut Vlad (6 goluri) iar locul 3 i-a revenit lui Mihai Bujor, cu patru reusite.

Suprefectul Mircea Gologan, prezent la meci

Pentru prima datã în acest sezon, echipa vasluianã de handbal s-a bucurat de sustinerea unei galerii. Peste 30 de fani au fãcut deplasarea în judetul Vrancea, pentru a-i încuraja pe elevii lui Sandu Iacob. Printre vasluienii care au tinut sã fie prezenti în Sala Sporturilor din Focsani s-a aflat si subprefectul Mircea Gologan, care a urmãrit meciul de la tribuna I.

Clasamentul Ligii Nationale dupã etapa a XI-a

Loc   Echipã                       M      V      E      Π      Gvj           P

1.      HC Dobrogea Sud       11     10     0       1       324-267      30

2.      Dinamo                     11     8       2       1       352-312      26

3.      Potaissa Turda    11     8       1       2       344-295      25

4.      HC Odorhei               11     7       2       2       305-294      23

5.      CSM Bucuresti    11     6       0       5       303-276      18

6.      Steaua Bucuresti 11     5       3       3       306-299      18

7.      HC Vaslui           11     6       0       5       297-308      18

8.      CSU Suceava               11     5       0       6       306-293      15

9.      Poli Timisoara    11     4       2       5       284-274      14

10.    Dunãrea Cãlãrasi 11     4       1       6       293-298      13

11.    CSM Focsani               11     3       2       6       267-297      11

12.    HC Adrian Petrea        11     2       1       8       272-312      7

13.    CSM Satu Mare   11     1       0       10     264-326      3

14.    CSM Fãgãras               11     1       0       10     238-304      3

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.