spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Patriarhul Daniel, întâlnire cu un înalt oficial rus. Cum vede Moscova ceea ce se întâmplă în România

- Advertisement -

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a apreciat, în cadrul unei întrevederi cu Patriarhul Daniel, autoritatea morală a Bisericii în promovarea valorilor religioase şi în apărarea familiei tradiţionale.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit miercuri, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Federaţiei Ruse în România, a informat un comunicat al Patriarhiei.

Potrivit sursei citate, ambasadorul rus a făcut o scurtă prezentare a situaţiei bisericeşti din Rusia şi a subliniat bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Română.

„În acest sens, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a apreciat autoritatea morală a Bisericii în promovarea valorilor religioase şi în apărarea familiei tradiţionale. În continuare, Excelenţa Sa a menţionat necesitatea manifestării solidarităţii cu acele comunităţi creştine din diferite zone ale lumii care sunt în pericol şi, în special, cu creştinii din Siria”, se arată în comunicatul Patriarhiei.

La rândul său, Patriarhul Daniel „a menţionat relaţiile frăţeşti dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă, mai ales în lumea de astăzi, aflată într-un profund proces de secularizare, care afectează în primul rând generaţiile tinere”.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/religie/patriarhul-daniel-intalnire-cu-un-inalt-oficial-rus-cum-vede-moscova-ceea-ce-se-intampla-in-romania-387422.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.