Zeci de şoferi au făcut iar noapte albă în faţa Direcţiei de permise şi înmatriculări auto din Pipera. Pentru a fi siguri că le vine rândul la ghişeu, oamenii au făcut şi liste cu ordinea sosirii. Ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoş Tudorache, i-a chemat la discuții astăzi pe prefectul municipiului București, Paul Nicolae Petrovan, și pe prefectul județului Ilfov, Adrian Petcu, împreună cu conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor și cea a Direcției Generale de Pașapoarte pentru a găsi soluţii pentru eliminarea cozilor care se formează la sediul DRPCIV din Pipera.
Peste 1.000 de bucureşteni stau zilnic câte cinci ore la coadă ca să-şi schimbe permisul de conducere
Situaţia a devenit insuportabilă în ultimele luni, de când au fost trimişi la acelaşi ghişeu şi cei care îşi depun dosarul pentru a da examen auto.
Dacă te trezeşti cu noaptea în cap şi ai răbdare câteva ore la coadă s-ar putea să îţi rezolvi problema. Dacă nu, ghişeul ţi se poate închide direct în faţă.
Nu puţine sunt situaţiile în care bucureştenii sunt nevoiţi să revină şi a două zi pentru a-şi încerca norocul la aceeaşi coadă. Timp şi bani pierduţi, spun oamenii.