Anul viitor, Ministerul Transporturilor se pregăteşte să inaugureze doar 50 de kilometri de autostradă, asta în condiţiile în care promisese peste 150 de noi kilometri. Mai mult decât atât, nici peste doi ani ţara noastră nu va intra în rândul statelor europene în ceea ce priveşte drumurile naţionale şi autostrăzile.
Planurile tehnocraţilor prevedeau ca anul acesta să fie inaugurați circa 150 de kilometri de autostradă, în realitate însă au reușit să dea drumul la circulație pe doar câțiva kilometri.
În 2017, tot 150 de kilometri noi de autostradă ar trebui inaugurați, însă Asociația ProInfrastructură spune că în realitate doar 50 vor fi gata, adică de trei ori mai puțin decât a prezis Ministerul Transporturilor.
Lotul 3 din Lugoj- Deva are cele mai mari șanse să fie deschis, fiind realizat în proporție de 70%. Acesta avea ca termen de finalizare vara acestui an, însă în realitate lucrările pe cei 21 de kilometri se vor încheia vara viitoare.
Loturile 3 și 4 din Autostrada Sebeș Turda sunt pe lista scurtă a drumurilor care vor fi gata anul viitor. Concret, acestea însumează circa 28 de kilometri și ar fi trebuit să fie gata în luna mai a acestui an, însă lucrările sunt mult întârziate, în acest moment fiind gata în procent de circa 63%. Așadar, dacă tragem linie vedem că în 2017 vom avea sub 50 de kilometri noi de autostradă. Oficialii de la Transporturi spuneau că România va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostradă în 2018.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/jcnmvm-b-n-bjbhjvgcgfcxxbnmb_331540.html#ixzz4THF56quU