spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

Sevil Shhaideh este propunerea PSD pentru postul de premier. Prima reacție a PSD Vaslui, la aflarea acestei vești

- Advertisement -

Anunțul a fost făcut de Liviu Dragnea, după consultările de la Cotroceni. Shhaideh a fost ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în 2015, după ce, din 2012, ocupase funcția de secretar de stat în această instituție. După demisia Guvernului Ponta în noiembrie 2015, Sevil Shhaideh a rămas consilier în cadrul ministerului. „PSD a câștigat alegerile și, conform cutumelor, eu aveam dreptul legitim să solicit funcția de premier. Am ținut cont de două lucruri, de afirmațiile președintelui României și de o lege în vigoare. Pentru mine, legea nu e o chestiune secundară. A trebuit să țin cont de dorința de a face o propunere de premier care să-mi dea garanția că nu merge acolo pentru a construi un proiect personal, ci garanția că știe, că are capacitate de muncă, un om în care să am încredere totală. Așa cum am spus în toată campania și după alegeri, nu promovez niciun conflict inutil. Am venit cu o soluție care sper să fie acceptată, așa încât să putem forma rapid un guvern. Propunerea e o persoană pe care o cunoașteți – Sevil Shhaideh”, a declarat, miercuri, Liviu Dragnea. „Dacă această propunere va fi refuzată, atunci vom înțelege că nu s-ar dori ca cei care au câștigat alegerile și au majoritate să facă Guvernul”, a mai spus Dragnea. Totodată, solicitat să comenteze dacă există vreo legătură de rudenie între el și Sevil Shhaideh, Dragnea a replicat: „Nu am nicio relație de rudenie. Este membru PSD din iulie 2015”.

Doina Silistru, senator PSD, președinta organizației județene de femei, spune că o cunoaște bine pe prima femeie premier din istoria României. „O cunosc pe doamna Shhaideh încă din vremea în care era secretar de stat și, mai apoi, ministru. O femeie destoinică, muncitoare și responsabilă. Sunt convinsă că va face față provocărilor care îi stau în față ca premier. Va demonstra că și femeile pot face față acestor responsabilități foarte mari”, a spus senatoarea Silistru.

La liberali, vestea numirii acestei pesediste – despre care se spune că este fina lui Dragnea! – i-a iritat la maxim pe șefii partidului. „E o propunere care ne duce cu gândul la practici din timpul guvernării Năstase sau din momente când guvernul era condus prin interpuși. E un semnal că fapta de creștere a taxelor și impozitelor va fi, din nefericire, aplicată. Nu cred că oamenii când au votat PSD au votat ca premierul să fie fina domnului Dragnea. Una este să avem un premier cu un parcurs public bine conturat, alta este să primim o mutare de familie a domnului Dragnea. Cred că PSD avea resursă de oameni care să își poată asuma proiectul de dezvoltare a României. Mă duce cu gândul la frauda de încredere, pentru că domnul Dragnea a declarat că va oferi o soluție pentru România și a oferit o opțiune personală”, a spus Raluca Turcan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.