Preşedintele Iohannis a retrimis, vineri, în Parlament legea eliminării taxelor.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 23 decembrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Iată textul integral al cererii:
București, 23 decembrie 2016
Domnului Călin Popescu Tăriceanu
Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,
formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe stabilite în sarcina persoanelor fizice și juridice pentru anumite acte realizate sau servicii prestate de autorități și instituții publice.
Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni.