Socialistul Igor Dodon a preluat oficial, vineri, mandatul de președinte al Republicii Moldova în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Republicii la care au fost invitați aproximativ 800 de oficiali, informează Radio Chișinău. Ceremonia a fost, însă, boicotată de mai mulți politiceni și oficiali de la Chișinău, scrie presa din Republica Moldova.
Însemnele statului i-au fost înmânate lui Igor Dodon de președintele interimar al Curții Constituționale, Victor Popa, pentru că președintele instituției, Alexandru Tănase, este în concediu, potrivit Serviciului de Presă al Curții Constituționale, citat de Radio Chișinău, transmite Agerpres.
De asemenea, la ceremonie nu a participat niciunul dintre foștii președinți ai Republicii Moldova, nici măcar ultimul șef al statului, Nicolae Timofti.
În discursul de inaugurare Igor Dodon a declarat că își dorește să fie un președinte al tuturor, să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dar și al mediului de afaceri.
El a anunțat că va crea un consiliu economic pe lângă președinte și că va avea un consilier care se va ocupa de cetățenii din diaspora.
Dodon a accentuat tema statalității seculare a Republicii Moldova. În limba rusă a vorbit despre necesitatea restabilirii relațiilor cu Federația Rusă, iar în română despre relații bune cu toate statele.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/igor-dodon-a-preluat-mandatul-de-presedinte-al-republicii-moldova_332387.html#ixzz4TgcHyYyR