spot_img
spot_img
18.9 C
Vaslui
17-iul.-2025

Condamnat la închisoare pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste

- Advertisement -

– Cred că, de la început, ar trebui să ştim cine este Mircea Olindaru?
– Mircea Olindaru…Mircea Olindaru este un om obişnuit, care a încercat toată viaţa să trăiască în demnitate şi corectitudine. Am făcut şi destule greşeli, destule prostii, dar făcând o sumă între bune şi rele, cred că au fost mai multe bune. Am avut o viaţă de familie bună, o familie unită, însă s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ceea ce vreau să se ştie este că întotdeauna când ajungi să trăieşti momente extreme din viaţă, aceste lucruri te pot schimba, de aceea eu mă bucur că trecând pe unde am trecut, am reuşit să nu-i urăsc pe cei care m-au trimis în acel loc deosebit şi apăsător, i-am iertat, dar nu i-am uitat, dacă vom uita ce s-a întâmplat, se va repeta, mai repede sau mai târziu. Sunt un om obişnuit. Şi atât.

Conspiraţia

– Atunci, să trecem la subiect. După cât ştiu eu, sunteţi singurul deţinut politic adevărat, de după anii ’80, faţă de mulţi, poate prea mulţi care şi-au strigat în piaţa publică dizidenţa târziu, imediat sau cu mult după anul 1990, însă fără a produce dovezi. Dumneavoastră aţi făcut un protest deschis la adresa regimului comunist, împotriva lui Ceauşeşcu, aţi fost arestat şi condamnat. Ce s-a întâmplat în acei ani?
– Să facem ordine: nu am fost singurul, după cum se va vedea. Da, în anul 1986, împreună cu alţi colegi, am încercat să constituim un grup de rezistenţă, de protest împotriva regimului comunist, a lui Ceauşescu.

sursa: http://www.desteptarea.ro/condamnat-la-inchisoare-pentru-propaganda-impotriva-oranduirii-socialiste/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.