spot_img
spot_img
20.1 C
Vaslui
22-iul.-2025

Oameni pusi pe drumuri, dupã o confuzie functionãreascã, la Prefectura Vaslui (facsimil)

- Advertisement -

SUPÃRARE Un functionar distrat a fãcut o încurcãturã într-un document oficial, pentru care douã surori din Husi de luni de zile sunt puse pe drumuri! Femeile au solicitat certificarea dreptului de proprietate asupra unui petec de pãmânt mostenit, însã la Prefecturã, spun ele, vreun functionar mai distrat a scris în documentul prin care li se atribuia dreptul de proprietate, în loc de Militaru Maria…. Militaru Doina! “Cine o fi Doina asta, nu stim! Pe mine mã cheamã Pena, iar pe sora mea, Maria. Nu existã nicio Doinã. Notarul a spus cã actul nu e bun de nimic, din cauzã cã numele uneia dintre proprietare nu corespunde”, a spus, supãratã, una dintre surori. Si cum eroarea a fãcut ca ele, coproprietare ale terenului, sã nu îsi poatã însusi pãmântul, s-au început drumurile pe la usi înalte. Nici azi, spun husencele, nimeni nu a îndreptat eroarea!

Pentru 132 metri pãtrati de teren intravilan, mosteniti de la un frate defunct, douã surori se zbat de ceva vreme! Dupã ce a convins comisia localã de fond funciar a municipiului Husi cã au tot dreptul sã intre în posesia suprafetei de teren, demersul s-a dovedit de prisos, în momentul în care au primit documentul din partea Comisiei Judetene de Stabilire a Dreptului de Proprietate, emis de Institutia Prefectului, în data de 28 septembrie 2016 si semnat de prefectul de atunci, Daniel Olteanu. Cele douã surori au fost atentionate cã unul din numele trecute în document – Militaru Doina – nu apartine niciuneia dintre ele. “Numele meu era Pena Moisei, dar al surorii mele, Maria Militaru, nu era. Era o Doina Militaru trecutã acolo. Normal cã nu existã nicio Doinã, cã noi suntem douã surori, Maria si Pena. Unde o fi stat capul celui care a confundat Maria cu Doina, nu stim. Notarul a spus cã actul e bun de atuncat si trebuie sã ne ducem înapoi, ca sã cerem îndreptarea greselii”, spune Pena Moisei, 74 de ani.

Au confundat-o pe Maria cu Doina!

Numai cã ceea ce pãrea a fi o gresealã simplã, se dovedeste a fi mai dificil de reparat, decât se credea. “De atunci umblãm pentru treaba asta. Am mers la Primãrie, dar acolo au spus cã greseala e de la Vaslui. Apoi au fost îndemnate sã se ducã la Judecãtorie, sã dea în judecatã Comisia de la Prefectura Vaslui, cã nu se poate nimic fãrã o hotãrâre judecãtoreascã. Asa au fãcut, desi au mai fost niste drumuri. Gânditi-vã cã noi suntem oameni în vârstã. Sotia mea, Moisei Pena, are 74 de ani, iar sora ei, Militaru Maria, 75 de ani. E bine ca ele sã umble atâta pe drumuri, pentru o bucãticã de pãmânt, mostenitã de la fratele lor, doar pentru cã cineva a confundat-o pe Maria cu Doina? Nu se poate, la momentul acesta, dacã vrei sã vinzi terenul, sã faci nimic, pentru cã numele proprietarelor nu sunt tot una cu ce se scrie pe document. Ne-am dori ca domnii de la Prefecturã sã ne dea actul corect. Noi nu stim cum se procedeazã, ce mai trebuie fãcut. Suntem si cu sãnãtatea destul de subredã. Am vrea sã ni se facã dreptate, cã nu mai avem noi puterea sã umblãm, din cauza unei greseli a nu se stie cui”, a spus Mihai Moisei, 74 de ani, sotul uneia dintre surorile proprietare. Îsi pune nãdejdea în actualul prefect, Isabel Bogdan, husean de bastinã. “Eu sper ca domnul prefect Bogdan sã vadã ce e de fãcut. Cã nu e vina noastrã”, a mai spus huseanul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.