Organizatia “Salvati Copiii” implementeazã, în perioada 7 februarie-24 martie, cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale, Concursul national „Fãrã urã, cu tolerantã”. Aflat la a saptea editie, concursul derulat cu ocazia Zilei Internationale a Sigurantei pe Internet 2017 abordeazã în acest an tema mai sus mentionatã, încadrându-se în miscarea globalã de combatere a discursului instigator la urã „No hate speech movement”. Aceastã directie vine ca urmare a îngrijorãrii cu privire la intensificarea discursului instigator la urã fatã de grupuri vulnerabile din societate, mai ales în mediul on-line.
În scolile din România, în mod repetat, 3 din 10 copii sunt exclusi din grupul de colegi, tot 3 din 10 copii sunt amenintati cu bãtaia sau lovirea de cãtre colegi, iar 1 din 4 copii a fost umilit în fata colegilor, potrivit unui studiu national despre fenomenul de bullyng, realizat de organizatia „Salvati Copiii” în 2016. Ieri, 15 martie, Scoala Gimnazialã „Stroe S. Belloescu” din Bârlad, prin doamnele învãtãtoare Hazu Mona si Palade Agata, s-a alãturat acestui demers participând la concursul de proiecte pe tema „Fãrã urã, cu tolerantã”, având ca principal scop cresterea nivelului de informare a elevilor, profesorilor, pãrintilor si comunitãtii cu privire la efectele pe care situatiile de bullyng le au asupra tuturor celor implicati, fie cã acestia au rolul de victimã, agresor sau martor. Elevi, pãrinti si profesori au încercat împreunã sã identifice cauzele acestui fenomen frecvent întâlnit în scoala româneascã, precum si urmãrile negative asupra copiilor. Nu în ultimul rând, au gãsit solutii de diminuare a bullyng-ului în scoli si de consiliere a victimelor lui. Sperãm ca, prin acest gen de initiative, toti factorii responsabili sã actioneze corespunzãtor si eficient în vederea stopãrii fenomenului de bullying si astfel sã scadã violenta în mediul scolar.