spot_img
spot_img
23.8 C
Vaslui
22-iul.-2025

Klaus Iohannis: L-am reinvitat pe Papa Francisc în România. A părut foarte interesant, dacă se va putea, va veni

- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat”, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră.

„În afară de un schimb de amabilităţi protocolare care se fac cu aceste ocazii, i-am reiterat invitaţia mea pe care am făcut-o în 2015 când am avut o vizită oficială, de a vizita România în 2018. Am reiterat această invitaţie pe care am făcut-o cu o săptămână înainte şi în forma protocolară scrisă. De la început a părut foarte interesat şi sunt convins că se vor face toate demersurile şi, dacă va fi posibil, eu cred că va veni”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat ce a discutat cu Papa Francisc în cadrul întrevederii pe care au avut-o, scrie news.ro.

Şeful statului a participat la Roma la Summit-ul aniversar al UE, care vineri seara a fost precedat de o primire a tuturor şefilor de stat şi de guvern de către Papa Francisc.

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la o întâlnire cu Papa Francisc, alături de liderii statelor UE

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-l-am-reinvitat-pe-papa-francisc-in-romania-a-parut-foarte-interesant-daca-se-va-putea-va-veni_347709.html#ixzz4cMrKZCAO

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.