CIVISM Chiar dacã are 79 de ani, o bunicutã din Husi nu ezitã sã dovedeascã faptul cã nicio etate nu e prea înaintatã, atunci când e vorba despre spiritul civic. Vasilica Andrei trece în fiecare dimineatã prin fata Muzeului municipal – atât cât a mai rãmas din clãdirea monument istoric – si îi pare rãu când vede cum, în curtea nãpãditã de buruieni vestejite, sunt aruncate peste gard, cu nepãsare, o multime de recipiente de plastic si tot felul de ambalaje. Trage, fãrã spor, de poarta de fier, ruginitã, uitatã întredeschisã, si spune cã ar vrea ca aceasta sã fie mãcar legatã, ca sã nu mai intre oricine înãuntru. La vârsta ei, sã oferã voluntar, în caz cã cineva ar vrea sã curete locul si sã facã, în locul buruienilor, o grãdinitã frumoasã, plãcutã husenilor care trec, la promenadã, pe strada “General Teleman”. “Eu, cu câtã energie mai am, vin sã ajut sã facem frumos aici. Aduc si câteva flori. Stiu cã multi vor spune << ce mai vrea si baba asta?! >>. Dar câtiva, care iubesc acest oras, mã vor încuraja”, spune, zâmbind, bunica Vasilica.
Vasilica Andrei are 79 de ani si pentru multi ani a fost plecatã din orasul natal. 30 de ani a trãit departe de aceste locuri, însã spune cã inima i-a fost mereu acasã. Destinul, spune ea, a adus-o înapoi. În continuare crede despre Husi cã este cel mai frumos oras, cu atât mai mult cu cât aici are atât de multe amintiri. Anul trecut a avut întâlnirea de promotie, dupã 60 de ani, de la absolvirea liceului! “A fost foarte frumos! Am avut emotii. Acusi vom aniversa si centenarul liceului ‘Cuza Vodã’. Prin scolile sale, prin oamenii sãi deosebiti, prin cultura lui, acest oras este si va fi mereu un târg frumos, cum bine zicea Chiper, în romanul “Târgul Trãsnitilor”. Doamna profesoarã Lina Codreanu a fãcut o bucurie husenilor si a retipãrit aceastã carte. Deci, iatã, numai cât stãm noi aici de vorbã, câte lucruri bune se pot spune despre Husi”, spune, cu voce domoalã, huseanca Vasilica Andrei. “Numai cã altceva am vrut sã vã arãt”, îsi continuã ea ideea, arãtând înspre curtea Muzeului municipal.
“Stiu cã vor fi multi care vor spune <<Ce mai vrea sã baba asta?!>> , dar eu n-am sã mã supãr pe ei”
“Aici, strada a fost închisã pentru plimbare. Oamenii vin sã respire aer curat, sã vadã ceva frumos, ca într-un centru de oras. Eu trec mereu pe aici, mi-e în drum spre o grãdinã. Si nu pot sã rãmân nepãsãtoare când vãd cum curtea Muzeului a ajuns o paraginã, în care se aruncã gunoi si, prin usa lãsatã fãrã lacãt, intrã oricine si…nu mai spun ce face. Stiu cã nu sunt bani pentru a repara clãdirea Muzeului. S-a mai fãcut ba una, ba alta. Dar ca sã facem un pic de curat aici, sã facem o micã grãdinitã cu flori, se poate? Eu vin voluntar. Poate vin si copiii de la scoalã sau alti oameni si sã vedeti ce frumos facem. As face singurã, dar nu stiu cum sã fac, sã fie cu voia celor care hotãrãsc aici. Nu vreau sã supãr pe nimeni”, spune bunicuta, privind hotãrâtã spre ierburile înalte si vestejite. Stie cã puzderia de ambalaje aruncate peste gardul Muzeului aratã, de fapt, ceva despre noi toti. “Nu stiu, dar pe noi ne-au învãtat si pãrintii acasã, si la scoalã cel mai mult, sã nu aruncãm pe jos, sã strângem si sã dãm la cos, ca sã nu urâtim natura. Mie îmi pasã, poate si altora. Stiu cã vor fi multi care vor spune <<Ce mai vrea si baba asta?!>> , dar eu n-am sã mã supãr pe ei. Eu îi astept pe cei care cred cã eu spun un lucru bun, sã facem împreunã ceva frumos. Nu conteazã cã am 79 de ani si acusi împlinesc 80. Eu vin sã ajut. Îmi doresc numai sã fim mai multi, ca Husul nostru sã fie cel mai frumos si curat”, spune, sigurã pe ea, bunicuta Vasilica Andrei.
