Parlamentul României a intrat, de vineri, în vacanţa de vară, până la sfârşitul lunii august. Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009 va lucra pe toată durata verii, decizia fiind luată de senatori şi deputaţi în ultima săptămână de lucru.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, în ultima săptămână de lucru, solicitarea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru alegerile din 2009, care prevede ca şedinţele comisiei să fie convocate şi pe perioada vacanţei parlamentare, între 1 iulie şi 1 septembrie.
Astfel, pe toată durata verii, parlamentarii comisiei vor invita persoane la audieri. Între acestea s-ar putea număra şi şefa DNA Laura Codruţa Kovesi sau fostul adjunct SRI Florian Coldea, în condiţiile în care Curtea Constituţională a României a respins contestaţia făcută de 82 de deputaţi PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a stabilit că şefii de instituţii publice, cum ar fi preşedintele ÎCCJ, al CSM sau procurorul general, trebuie să se prezinte la comisii.
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General, stabilindu-se că „nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea că s-ar fi încercat acte/acţiuni” penale, anunţă instituţia.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/parlamentul-a-intrat-in-vacanta-comisia-de-ancheta-pentru-alegerile-din-2009-continua-sa-lucreze_364400.html#ixzz4llJfGkWN