DOSAR PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la un bãrbat care a prezentat la controlul de frontierã un permis de conducere fals. Astfel, în ziua de 06 iulie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita s-a prezentat, pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, cetãteanul cu dublã cetãtenie, românã si moldoveneascã, Aurel L., în vârstã de 34 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontierã, pe lângã documentele de identitate, bãrbatul a prezentat si un permis de conducere cu însemnele autoritãtilor moldovenesti. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care au stabilit cã documentul în cauzã nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, fiind fals. În legãturã cu cele constatate, bãrbatul a declarat verbal faptul cã detine permis de conducere, eliberat de autoritãtile din Republica Moldova, dar cã la sfârsitul lunii iunie 2017 acesta i-a fost luat de un echipaj al Politiei Române. Ulterior, o cunostintã l-a ajutat sã îsi procure un alt permis de conducere cu datele din cel retinut, document pe care l-a prezentat la controlul de frontierã. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de uz de fals si complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.