DEMISIE Corneliu Decusearã, managerul spitalului bârlâdean, a devenit de ieri istorie! Acesta a demisionat din functie, dându-si seama în sfârsit cã nu are ce cãuta în fruntea unitãtii sanitare. Numit pe 9 mai de cãtre primarul Dumitru Boros, Decusearã a avut cel mai scurt mandat de manager al spitalului, reusind ca, în cele aproape trei luni de mandat, sã producã un haos de nedescris în institutia aflatã în subordinea CLM Bârlad, care trece prin cele mai negre momente financiare. „Vom analiza situatia si vom numi în cel mai scurt timp un nou manager interimar”, a precizat, ieri, primarul Dumitru Boros. Demisia lui Corneliu Decusearã vine în urma unor proteste interne ale cadrelor medicale din spital, care au culminat cu o grevã spontanã care a avut loc luni dimineatã, Decusearã fiind huiduit copios de protestatari. Astãzi, primarul Dumitru Boros a dat de înteles cã va face o nouã numire în functia de manager al spitalului, cel mai vehiculat nume fiind cel al lui Dionisie Lefter, care a mai fost manager al spitalului si a fost foarte apreciat de salariati.
Spitalul bârlãdean parcã este blestemat! Dupã ce a fost jefuit ca în codru de binomul Viorel Petcu-Angela Chirilã, care a fãcut toate jocurile cãpusei numitã Dan Dobrovolschi, care a preluat de la spital activitatea de preparare si distribuire a hranei bolnavilor, cea de spãlãtorie si partea de imagisticã (Computerul Tomograf), primarul Dumitru Boros a fãcut pe 9 mai cea mai „tare” numire în functia de manager – Corneliu Decusearã, care a reusit în trei luni sã facã un adevãrat haos din acest spital. Spitalul a ajuns sã aibã datorii de 9 000 000 de lei, dintre care 3 600 000 (aproape un milion de dolari) numai la firmele lui Dan Dobrovolschi! În trei luni de mandat, Corneliu Decusearã a fãcut doar un audit, care a scos în evidentã situatia dezastruoasã a spitalului, audit cu care au mers (el si primarul Dumitru Boros) la Ministerul Sãnãtãtii ca sã obtinã ceva bani pentru a salva spitalul de la declasare. Numai cã cei de la minister le-au arãtat usa, precizând cã spitalul este în subordinea CLM Bârlad si le-au sugerat sã se descurce singuri, precizându-le totodatã cã externalizarea serviciilor cãtre Dan Dobrovolschi a fost cea mai mare „piatrã de moarã” pusã de gâtul spitalului! Dupã ce a vãzut în ce situatie grea este spitalul, Corneliu Decusearã a trecut la … acuzatii: a acuzat ziaristii cã îl denigreazã si le-a interzis accesul în spatiul public al spitalului, la recomandarea lui Dobrovolschi. Le-a cerut acte pentru acreditare, precum si studii de specialitate (Facultatea de Jurnalism), ca sã poatã obtine informatii publice despre spital! Dupã care a început atacul împotriva medicilor, pe care i-a acuzat cã ei au dus spitalul la faliment, pentru cã au fãcut mii de internãri care au fost date jos de CJAS Vaslui de la platã, pentru cã medicii nu si-au dus actul medical pânã la capãt, foile de observatii fiind incomplete. Dupã ce si-a suit în cap ziaristii si medicii, Decusearã a trecut la cadrele medicale medii, propunând tãierea sporurilor de gardã, de noapte si tãierea tichetelor de masã! Pânã aici i-a fost, pentru cã oamenii l-au huiduit copios si i-au cerut rãspicat sã plece din functie, pentru cã nu vor sã fie plãtite din salariul lor datoriile cãtre Dobrovolschi! Si asa, din arogantã în arogantã, din nepricepere în nepricepere, Decusearã a fost sfãtuit sã-si dea demisia, lucru pe care l-a si fãcut pe 31 iulie. Pa!
Astãzi, primarul Dumitru Boros a anuntat cã va face o conferintã de presã si va anunta ce decizie a luat în privinta viitorului manager al spitalului. Cel mai vehiculat nume este al lui Dionisie Lefter, cel care a mai fost managerul spitalului bârlãdean în perioada 2009 – 2010 si care a fost foarte apreciat de cadrele medicale ale spitalului. De altfel, la greva spontanã de luni, 31 iulie, cadrele medicale si medicii au solicitat primarului sã-l numeascã pe Dionisie Lefter manager, fiind convinsi cã este singurul capabil sã scoatã spitalul bârlãdean la liman.