spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
20-mai-2024

Scandalul de la Negresti a continuat si la Medicina Legalã

- Advertisement -

ANCHETÃ…Grupul de tineri care a atacat cu bâte si rãngi familia Scafaru din Negresti se dau acum victime. Ieri, patru dintre acestia au venit la Medicina Legalã sã-si scoatã certificate medico-legale, numai cã acolo s-au întâlnit cu adevãratele victime din tot acest scandal. A urmat un schimb de replici între cele douã tabere care s-a finalizat dupã un nou apel la 112. Pânã la final, politistii au fost nevoiti sã însoteascã taberele, pe rând, pânã la iesirea din municipiul Vaslui. De asemenea, tinerii din Rafaila s-au ales cu dosare penale pentru comiterea a cinci fapte antisociale. Deocamdatã, politistii fac cercetãri pentru a determina numãrul exact al bãtãusilor, au audiat o serie de martori, una dintre persoanele vãtãmate care a ajuns, de la spital, acasã si câtiva dintre bãtãusi. Chiar dacã politistii sustin cã toatã aceastã actiune a început încã de sâmbãtã, dupã ce a avut loc prima bãtaie la spãlãtoria familiei Scafaru, cei care au fost bãtuti fãrã milã cred, în continuare, cã, dacã oamenii legii i-ar fi adus la audieri încã de sâmbãtã seara sau a doua zi dimineatã, atacatorii nu ar mai fi avut curaj sã se întoarcã si marti pentru a aplica o nouã corectie bãrbatilor Scafaru si unui angajat care a ajuns în spital. Povestea a început dupã ce doi dintre membrii familiei Scafaru din Negresti si un angajat au ajuns la spital cu rãni multiple în urma unor bãtãi primite de la o gascã de tineri din Rafaila. Conflictul a pornit încã de sâmbãtã, când doi tineri, veniti în concediu de la muncã din strãinãtate, au venit la spãlãtoria lui Scafaru si au cerut sã le fie spãlatã masina. Li s-a spus cã trebuie sã astepte pentru cã înaintea lor mai sunt alte patru autoturisme. Unuia dintre cei doi scandalagii nu i-a plãcut asteptarea si a sãrit la bãtaie. Conflictul s-a linistit dupã interventia bãtrânului Scafaru. Scandalagii au plecat, dar s-au întors cu forte sporite. Sase tineri au tãbãrât pe Marius Scafaru. Acesta a fugit, astfel cã furia agresorilor s-a îndreptat împotriva tatãlui acestuia. Scandalul nu s-a terminat nici asa. Agresorii, despre care martorii spun cã ar fi membri ai familiei Gârvan din Rafaila, au vrut sã dea o lectie familiei Scafaru. Marti, doi tineri au venit sã verifice dacã politistii sunt prezenti în stradã. Dupã ce au vãzut cã oamenii legii nu-i deranjeazã, au chemat restul gãstii. Din douã autoturisme au coborât opt tineri înarmati cu bâte si rãngi. Au lovit pe toti cei care le-au stat în cale încât Marius Scafaru si un angajat al spãlãtoriei au ajuns în stare gravã la Spitalul Judetean Vaslui.

Gasca de bãtãusi de la Rafaila este acum în atentia politistilor care au deschis dosare penale si fac cercetãri sub aspectul sãvârsirii a nu mai putin de cinci infractiuni. Între timp, patru dintre agresori au sperat cã vor scãpa de acuzatii dacã se vor da drept victime. Astfel, ieri, a avut loc un nou episod din scandalul provocat de acestia pe proprietatea familiei Scafaru din Negresti. Atât victimele, cât si patru dintre agresori s-au întâlnit, din nou, fatã în fatã, pe scãrile de la Medicina Legalã. Si unii si ceilalti au dorit eliberarea de certificate medico-legale. Pânã la urmã, confruntarea dintre cele douã tabere s-a finalizat cu un nou apel la 112. La fata locului au intervenit politistii vasluieni care au escortat cele douã grupuri, pe rând, pânã la iesirea din municipiul Vaslui. „Se dau victime de parcã noi am venit peste ei, acasã, înarmati cu bâte si cu rãngi. Au venit si ei sã-si scoatã certificate medico-legale pentru cã ar fi fost loviti. Ceea ce nu spun este faptul cã noi ne-am apãrat de furia acelor tineri veniti peste noi”, spune Alina Scafaru. Conform reprezentantilor IPJ Vaslui, se fac cercetãri pentru trei fapte penale de loviri si alte violente si douã pentru tulburarea ordinii publice. Chiar si asa, membrii familiei Scafaru din Negresti, cea care a cãzut victimã furiei tinerilor veniti în concediu de la muncã din strãinãtate, se întreabã de ce politistii nu i-au „scuturat” putin pe bãtãusi încã de sâmbãtã sau de a doua zi. Poate cã astfel acestia nu mai aveau tupeu sã atace si marti, atunci când, în urma scandalului provocat de acestia, doi tineri au ajuns la spital cu rãni multiple. „Marti am fost din nou la politie si am reclamat cã am fost atacati de cei din Rafaila. De serviciu era domnul Miler. Am înteles cã era de serviciu si nu putea sã-si pãrãseascã postul, dar ar fi putut anunta pe ceilalti colegi, cã tinerii care au tãbãrât pe noi sâmbãtã cu pari si cu rãngi au venit si marti sã ne omoare în propria locuintã. A apãrut, pânã la urmã, un politist care se întreba ce poate sã facã singur. Spunea cã este singur la un oras si patru comune. Dupã ce va iesi fratele meu din spital, va mai putea merge la locul de muncã sau va trebui sã stea cu frica în sân cã vor veni din nou si vor sãri la bãtaie?! Nici angajatul nostru nu va mai veni la serviciu de fricã. A vãzut cã politia nu a fãcut nimic si e normal sã se întâmple asa. Mai ales cã acelasi angajat a fost bãtut si sâmbãtã de aceeasi gascã de tineri’, spunea mezina familiei Scafaru, Alina.

Bãtaie cu bâte si rãngi la Negresti

Veniti de la muncã de prin Germania si Anglia, mai multi tineri, despre care unii martori sustin cã ar fi membri ai familiei Gârvan din Rafaila, au vrut sã demonstreze cã sunt deasupra legilor. Sâmbãtã, doi dintre ei au venit la spãlãtoria familiei Scafaru din Negresti si au cerut ca masina lor sã fie spãlatã. Proprietarul firmei le-a explicat cã trebuie sã stea la rând pentru cã, înaintea lor, mai sunt alte patru autoturisme ce-si asteaptã rândul. Cel aflat la volan pãrea sã fi înteles situatia, dar pasagerul masinii, beat fiind, a iesit brusc de pe bancheta din spate si l-a lovit, din senin, pe Marius Scafaru. „Fratele meu l-a prins de piept pentru a nu mai fi lovit si au cãzut împreunã la pãmânt. Tata era pe o betonierã si vopsea ceva. A vãzut ce se întâmplã si a sãrit sã-i despartã. Au vrut sã mã loveascã si pe mine cu o bâtã folositã la oi, dar s-au oprit. Au plecat apoi pentru o scurtã perioadã de timp si s-au întors sase. Fratele meu a fugit în depozit si l-a închis mama, pentru cã pe el voiau sã-l batã. Au vãzut cã nu reusesc sã îl gãseascã pe fratele meu, si-au îndreptat furia asupra tatãlui meu. L-au lovit numai în cap. S-a ales cu pleoapa deschisã si a fost transportat la spital. Medicii l-au diagnosticat cu hematoame multiple si i-au spus cã a avut noroc cã nu a fost lovit în pãrtile mai moi ale cutiei craniene. Multe lovituri a primit si în zona spatelui”, spune Alina Scafaru. Familia cãzutã victimã furiei celor din Rafaila a depus sâmbãtã plângere la Politia orasului Negresti, dar, dupã cum sustin acestia, nu s-a luat nicio mãsurã împotriva agresorilor. Încurajati de acest lucru, luni, tinerii s-au întors pentru a da o nouã lectie familiei Scafaru. Au trimis înainte doi indivizi pentru a vedea dacã nu cumva zona este patrulatã de politisti în urma scandalului de sâmbãtã. Dupã ce s-au asigurat cã nimeni nu-i deranjeazã, în fata spãlãtoriei familiei Scafaru au oprit douã masini, una înmatriculatã în Anglia si cealaltã în Germania, de unde au coborât opt gealati înarmati cu bâte si rãngi. „Eram sus, la birou, când am auzit-o pe mama tipând.
Au sãrit gardul pe la depozitul de materiale de constructie de alãturi si au tãbãrât pe fratele meu. L-au lovit în spate cu o rangã din fier. A cãzut la pãmânt, dar apoi a reusit sã se ridice si sã fugã. Am vãzut toatã aceastã scenã si am început sã tip dupã ajutor. Fratele meu a fugit prin niste grãdini, dar l-au prins pe unul dintre angajatii spãlãtoriei. L-au lovit cu bâtele si rãngile pe unde au nimerit. Una dintre lovituri a primit-o peste picioare si am înteles cã ar fi suferit o rupturã de muschi. Unul dintre ei spunea cã nu se lasã pânã când nu-l omoarã pe fratele meu. Pânã la urmã a ajuns si un politist, dar acesta ne-a spus cã nu poate face mare lucru pentru cã este singur la un oras si patru comune”, spune Alina Scafaru. Mai mult, tânãra spune cã politistii de la Negresti nu au fãcut nimic de sâmbãtã, atunci când au depus prima datã plângere. Acest lucru le-ar fi dat curaj atacatorilor si se întreabã, pe bunã dreptate, dacã familia ei îsi va mai putea continua activitatea în Negresti sau nu, din cauzã cã le este teamã de cei din Rafaila, pentru cã oamenii legii nu fac nimic împotriva lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.