Într-o societate româneascã debusolatã si confuzã, zdruncinatã din temelii de democratia “originalã” croitã dupã tipare dâmbovitene, normalul ni se oferã ca anormal si viceversa. Si, ceea ce este deosebit de toxic, importãm “zdrente” morale din afara granitelor, niste surogate “parsive” ce sunt livrate ca modele de trai si comportament pentru noile generatii ce fac primii pasi în societatea contemporanã.
Iatã de ce m-am gândit sã ofer cititorului vasluian un lucru, totusi normal, ce trebuie sã ne fie model de viatã, pentru cei de azi si, neapãrat, pentru cei de mâine. Acest lucru este întãrit de traditiile noastre strãmosesti si atmosfera instauratã în sufletul românilor, mai ales când se apropie toamna. Anotimpul acesta atât de frumos, prezentat în operele marilor nostri scriitori, dar mai ales în neîntrecutele creatii populare vin sã împlineascã bucuriile unui an de trudã si sperantã.
Odatã cu cãderea primelor frunze de pe copaci si ruginirea celor din vii, localitãtile românesti prind un parfum inegalabil: în crame mustul clipoceste a fiert, recoltele umplu hambarele, iar cãmãrile gospodinelor se ghiftuiesc cu bunãtãtile pregãtite pentru sezonul rece. În acelasi timp, pe grãtare, se rumenesc hãlcile de pastramã si cârnãciorii arãmii. Începem asadar, dragii mei, o perioadã neasemuit de frumoasã când totul freamãtã a veselie în inimile românilor.
Da! Începe anotimpul în care mai tot românul stie sã se bucure, sã petreacã, da sã croiascã si planuri de viitor. Musai, cã tot acum se croiesc noile familii, durate dupã idile ce s-au nãscut cu ani buni în urmã.
O astfel de lucrare doresc a vã relata în rândurile de fatã.
Asadar, pe la sfârsitul anilor 50’, undeva, pe Valea Stemnicului, prin preajma Delestiului, la o nuntã, Gheorghitã Iacob, solestean la origine, avea sã tinteascã privirile pe chipul bãlai si neasemuit de frumos al unei codame, de nici 15 ani, ce veniserã cu surorile si fratii ei, 9 la numãr, dimpreunã cu alti tineri sã se bucure de fericirea unei perechi de însurãtei. Vrãjit de delesteancã, Gheorghi al nostru va rãmâne subjugat unui crez, si anume, va face tot posibilul ca Agripina sã-l însoteascã pe drumul vietii. Încercarea nu a fost facilã. Dar pe mãsurã ce drumul pãrea întortocheat, cu atât mai mult sporea încrederea cã va reusi. Si, într-adevãr, cu 55 de ani în urmã, la 3 noiembrie 1962, dupã o prietenie de 5 ani, îsi va pune pirostriile cu aleasa inimii sale, la altarul bisericii din Solesti, formând o familie. În acest rãstimp, desi au avut de înfruntat si oprelisti, Gheorghe si Agripina s-au completat unul pe altul, conturând în felul acesta o familie, ce poate fi numitã model si în care, mai presus de tot, au stat respectul si, neapãrat, iubirea. Din iubirea lor au rezultat doi bãieti, Liviu si Ovidiu, astãzi, apreciati ingineri, precum si douã nepoate, dintre care una este economistã si cealaltã, doctoritã.
Anul acesta este cu adevãrat un an de aniversãri pentru familia Iacob: Gheorghe a aniversat 80 de ani de viatã, Agripina 75, 60 de ani de când s-au cunoscut, 55 de ani de cãsnicie.
Cred cã este normal sã-i felicitãm cãlduros si sã le dorim, pe mai departe, viatã lungã si noi bucurii sã se aseze în panoplia cãsniciilor.
Acum, la ceas de toamnã, când mustul începe a se înãspri, când nucile sunt numai bune de mâncat, iar pe grãtar sfârâie cârnatii traditional moldovenesti, iar pastrama de berbecut rãspândeste miresme în aerul din preajma onorabilei familie, Gheorghe si Agripina Iacob, alãturi de cei dragi, vor petrece clipe de neuitat la ceas aniversativ!
Ce ziceti? N-ar fi frumos ca în toate familiile noastre românesti sã fie la fel!? Credem cã da!
La multi ani cu fericire!
Un admirator al familiei traditionale.
