FALS…Politisti de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la un bãrbat cu cetãtenie moldoveanã, care se afla la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitarã si o semiremorcã. Cea din urmã era radiatã din circulatie de autoritãtile din Germania. Astfel, în ziua de 6 noiembrie, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, cetãteanul moldovean Igor N., în vârstã de 42 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitarã, înmatriculatã în România si o semiremorcã, înmatriculatã în Germania. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autovehiculele în cauzã, politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã semiremorca a fost radiatã din circulatie de autoritãtile din Germania, începând cu data de 03.06.2017. Cu privire la cele constatate, bãrbatul a declarat cã are calitatea de angajat al firmei si cã nu stia cã vehiculul nu mai are drept de circulatie. În cauzã se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu numãr fals de înmatriculare sau înregistrare.