LUPTE…Se complicã lucrurile la Scoala primarã din Rîscani, comuna Dãnesti, acolo unde femeia de serviciu, Doinita Iov, a fost reclamatã de pãrinti cã terorizeazã elevii si furã lemnele destinate încãlzirii unitãtii de învãtãmânt. Scandalul are rãdãcini mult mai adânci decât s-ar crede, iar la baza conflictului stã nimeni altul decât fermierul satului, Ionut Ababei, rudã cu femeia reclamatã. În urmã cu patru ani, când Primãria Dãnesti a scos pãsunea la licitatie, Ionut Ababei a supralicitat 30 de hectare, oferind un pret de 7 ori mai mare decât cel de pornire, pentru a fi sigur cã pãsunea îi va intra în concesiune, în defavoarea celorlalti licitatori, adicã membrii familiei Luchian, oamenii care o acuzã astãzi pe Doinita Iov. Colac peste pupãzã, pentru a-si scoate pârleala, fermierul cere în prezent sume mari de bani pentru a-i lãsa pe sãteni sã îsi pascã animalele. Pornind de la acest episod, orice nimic a devenit motiv de ceartã între cele douã grupuri, care nu ezitã sã se foloseascã de cuvinte jignitoare, amenintãri, coase si topoare pentru a-si impune punctele de vedere. De fapt, la mijloc este vorba despre lupta pentru suprematie a unor sãteni, iar consecintele sunt dintre cele mai nefaste. În primul rând au de suferit elevii, care au fost umiliti si amenintati cu moartea, iar pãrintii nu vor sã îi mai lase la scoalã. Apoi, existã o stare permanentã de pericol, lucru dovedit de ultima bãtaie, din luna septembrie, dintre combatanti, care s-a lãsat cu spitalizãri si eliberãri de certificate medico-legale. Reclamatiile la toate institutiile, pornind de la Inspectoratul Scolar, pânã la ITM si politie, sunt cel mai bun argument cã apele nu se vor linisti prea curând la Rîscani.
Scandalul dintre cele douã tabere a fost unul mocnit, fãrã confruntãri sângeroase, pânã în toamna acestui an, când a explodat mãmãliga. Intriga a reprezentat-o un accident de masinã, care a avut loc în urmã cu aproximativ douã luni. Bãiatul unuia dintre pãrintii reclamanti, din familia Luchian, a lovit cu autoturismul sãu masina condusã de nepotul femeii de serviciu, Ionut Ababei. Acesta din urmã sustine cã soferul care a provocat accidentul nu poseda permis de conducere, fiind minor. „Într-o zi mã duceam la fermã, iar unul dintre bãieti venea cu masina de la vale, desi nu avea permis pentru cã nu are 18 ani împliniti. S-a izbit cu masina în spatele meu. Prea multe pagube mie nu mi-a provocat, doar mi-a rupt tripla, dar la ei a fost o pagubã mai mare, de 20-30 de milioane…nu stiu. De atunci s-a stârnit un conflict. Ei au vãzut cã mie nu pot sã îmi facã nimic si s-au luat de ea (Doinita Iov, n.r.), care e femeie de serviciu de 17-18 ani la scoalã. Pânã acum de ce nu s-a plâns nimeni cã a amenintat copiii? Ei sunt 7, 8 frati si au zis cã vor sã conducã satul”, a declarat bãrbatul. Pe de altã parte, reclamantii, membrii familiei extinse Luchian, sustin cã accidentul respectiv nu are nicio legãturã cu faptul cã Doinita Iov le jigneste sistematic copiii si îi amenintã cu moartea, sau cã aceasta furã lemne de la scoalã de fatã cu toti sãtenii, pretextând cã vrea sã le taie la ea acasã, însã uitã sã le mai aducã înapoi. „Ne-a înjurat copiii pentru cã îsi fac nevoile, din gresealã, fiind mici, pe lângã wc, i-a amenintat cã îi omoarã cu otravã, a strigat în tot satul cã este bucuroasã cã nu mai are probleme cu cãldura la iarnã, pentru cã s-au adus lemne la scoalã si are de unde se aproviziona. S-au consumat de trei ori mai multe lemne la Rîscani decât la alte scoli, asta pentru cã le-a furat ea. Nu au dat-o afarã pânã acum pentru cã are pile în consiliul de administratie, are neamuri acolo”, sustin pãrintii.
Punctul culminant: bãtaie cu topoare si coase
Dupã producerea accidentului amintit mai sus a urmat însã o scenã ruptã parcã dintr-un rãzboi medieval, o luptã în adevãratul sens al cuvântului, cu topoare si coase, internãri în spital, eliberãri de cerificate medico-legale si, bineînteles, plângeri la politie. Fiecare tabãrã are varianta sa cu privire la ce s-a întâmplat, iar adevãrul doar politia îl poate stabili. Pe de o parte, Iov Doinita si familia sa sustin cã ar fi fost atacati în propria curte pe nepusã masã, de membrii familiei Luchian. „Copiii Doinitei mã mai ajutã la treabã si eu îi plãtesc. Si ei (membrii familiei Luchian, n.r.) au zis cã ea este sluga mea, cã mã spalã pe picioare si s-au rãzbunat. Au mai zis cã banii pe care îi câstigã la scoalã, 200 si ceva de lei, îi cheltuie la mine la magazin. Mie nu au putut sã îmi facã nimic si au luat-o pe ea, cã este mai necãjitã. Fratii Luchian au intrat în curte si au bãtut-o pe femeie si pe ceilalti membrii ai familiei, i-au atacat cu cutitul, cu furca. Gabriel Luchian a venit cu o coasã, dar când a dat sã loveascã, a cãzut si a picat în coasã. Singur s-a rãnit. Eu eram plecat la fermã, dar m-a chemat cineva, iar când am ajuns au aruncat cu pietrele dupã mine, au spart parbrizul”, a declarat Ionut Ababei. Dupã acest episod, Doinita Iov a depus plângere la politie. De cealaltã parte, familia Luchian spune cã lucrurile s-au petrecut taman invers. Acestia ne-au zis cã rudele femeii de serviciu le-au încãlcat proprietatea privatã si au intrat cu armele albe peste ei în curte. Ne-au pus la dispozitie inclusiv un certificat medico-legal, care confirmã cã unul dintre bãrbati a fost atacat cu o coasã, pentru a-si întãri afirmatiile. „Luchian Iulian-Gabriel prezintã o leziune traumaticã de tipul plãgii tãiate, profunde, cu sectiunea masei musculare. Leziunea s-a putut produce prin lovire cu si/sau de obiect tãietor, posibil coasã. Poate data din 23 septembrie 2017. Necesitã 11-12 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunii. Leziunea nu a pus în primejdie viata sus-numitului.”, a scrisul medicul specialist legist în certificat. De asemenea, oamenii sustin cã le-a fost otrãvitã si o vacã si au fost amenintati cu moartea.
Pãrintii nu îsi mai lasã copiii la scoalã
Toate aceste rãfuieli au condus la scandalul de la scoalã. Ambele tabere sustin cu tãrie cã dreptatea e de partea lor. Pãrintii sunt decisi sã nu îsi mai lase copiii la cursuri începând de astãzi, motivând cã cei mici nu sunt în sigurantã cu Iov Doinita în preajma lor. Oamenii sunt decisi sã facã pe rând muncã voluntarã la scoalã, numai sã o tinã departe de copii pe femeie. „Joi (9 noiembrie, n.r.) au decis sã o mute în alt sat, dar vineri s-au rãzgândit si au zis cã va rãmâne la Rîscani. De fapt, ea are rude în consiliul de administratie si de aia o tin în continuare la scoalã. Nici nu vine ea la serviciu, vine mai des sotul ei. Am mers la domnul primar si ne-a zis sã gãsim o cale sã ne întelegem dacã nu vrem sã ne închidã scoala, dar nu putem accepta sã ne umileascã în continuare copiii”, au spus reclamantii. Femeia nu recunoaste acuzatiile care i se aduc, mai mult, spune cã s-a îmbolnãvit pe fond nervos când a aflat pentru ce a fost reclamatã. „Le-am spus sã mergem la bisericã sã jure cã este adevãrat ceea ce au reclamat. Eu am intrat în depresie când mi-au zis de la scoalã <<Doina, te-au reclamat cã otrãvesti copiii.>> Dar cum, sunt eu în stare de asa ceva? De atâtia ani nu a zis nimeni nimic, iar de la conflictul cu Ionut vor sã mã dea afarã de la scoalã”, s-a apãrat femeia. Cu toate astea, consiliul de administratie a constatat niste nereguli si a sanctionat-o, recomandându-i „urmãtoarele: administrarea corectã a cantitãtii de lemne; în incinta scolii fumatul este interzis; limbaj adecvat cu elevii.” În ceea ce priveste faptul cã Doinita Iov a lipsit de la scoalã 30 de zile si ar fi trebuit concediatã, din nou variantele combatantilor sunt împãrtite. „Nu mi-au mai dat voie sã intru în scoalã. Mi-au luat cheile si nu m-au mai primit. Trebuiau sã îmi spunã cã nu mai am dreptul sã lucrez, sã investigheze, nu asa cum au procedat ei”, a spus femeia de serviciu, care a fãcut si o plângere la ITM. Pãrintii, prezenti la una dintre sedinte, ne-au declarat cã Doinita Iov, supãratã cã a fost datã în vileag cã furã si amenintã copiii, a aruncat cheile respective directoarei si a refuzat sã se mai prezinte la serviciu. Directorul, care ar fi fost în mãsurã sã facã luminã în caz, este în momentul de fatã în concediu medical.
Ce spune învãtãtorul scolii
CONCILIANT…Învãtãtorul celor 10 copii de la Rîscani este prins la mijloc în acest conflict. Împãciuitor, cadrul didactic a declarat cã la scoalã nu s-a întâmplat nimic grav si cã, de fapt, scandalul dintre cele douã tabere a avut loc în timpul vacantei. „Eu nu am auzit femeia de serviciu sã fi amenintat sau sã fi jignit copiii. Ea vine de la ora 5 si aprinde focul, iar la 7 si 5 minute, când ajung eu cu microbuzul, ea pleacã de la scoalã. Aceste acuzatii îi sunt aduse de pãrintii cu care a intrat în conflict. Eu consider cã poate sã rãmânã la scoalã, dar pãrintii nu o vor acolo”, a declarat învãtãtorul din sat.