- Advertisement -
Un bărbat cu dublă cetățenie, moldovenească și portugheză, a încercat să intre în țară cu un microbuz burdușit cu țigări de contrabandă. Acesta a fost descoperit cu peste 10.000 țigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în pereții microbuzului, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, de către echipa comună de control.
„În ziua de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Pavel C., cu cetățenie portugheză și R. Moldova, în vârstă 48 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Vito, înmatriculat în Portugalia. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în pereții laterali ai microbuzului, cantitatea totală de 10.000 țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova”, a precizat inspector principal de poliție, Irina Mirică, purtător de cuvânt la STPF Vaslui.
Tigaretele în valoare totală de 2.250 lei au fost reținute iar bărbatul a fost sancționat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
- Advertisement -