CONDOLEANTE… Crãciun în lacrimi si durere la Botesti, acolo unde, sâmbãtã, a fost înmormântatã Laura Ionescu, tânãra mamã a cinci copii, diagnosticatã, în urmã cu câteva luni, cu o boalã nemiloasã. Sute de persoane din tarã sau din strãinãtate au fost alãturi de familie, sustinând financiar funeraliile si conducând-o pe ultimul drum, cel fãrã de întoarcere. Desi foarte mici, fetitele Laurei si-au plâns si ele mama. Pentru ele, tatãl lor va face tot ce îi va sta în putintã sã le fie bine. În ultimele clipe ale sotiei sale, i-a promis acesteia cã va avea grijã de fete. A murit în bratele lui si nu va putea uita niciodatã durerea si disperarea ce îl curprinsese.
„Este o mare pierdere pentru noi. Fetele sunt pe primul plan. Au rãmas fãrã mamã, cel mai dureros lucru. Tânãrã, 26 ani, mai bine muream eu decât ea. Cinci luni a suferit sãraca, numai prin spitale a stat, departe de puii ei. Tare greu. A venit joi seara, a fost fericitã, îi pãrea bine cã a vãzut fetele, iar sâmbãtã i s-a fãcut rãu, a dus-o la Vaslui si a venit sãrãcuta între patru scânduri. În ultimele clipe nu a zis nimic decât <<fetele>>. Ne-am rugat, am fost peste tot, nu a vrut Dumnezeu sã o lase. Asta e cel mai dureros lucru. Copiii vor rãmâne lângã noi, chiar dacã este greu”, a declarat mama Laurei.
Povestea tinerei mame diagnosticatã cu leucemie
Vestea mortii Laurei Ionescu a cãzut ca un trãznet peste toti cei care au cunoscut-o sau au auzit de cazul ei. Zeci de persoane deplâng destinul crunt al acesteia: „Stau si mã gândesc ce scurtã e viata si ce nedreaptã e cu unele persoane. Stau si mã întreb de ce a luat-o Dumnezeu pe Laura, cu ce a gresit aceastã fiintã, aceastã femeie, aceastã mamã. Era un om minunat, avea o familie frumoasã, fericitã, avea tot ce îsi dorea. Toatã lumea a rãmas fãrã cuvinte cã a plecat dintre noi. Suntem pãrinti, avem copii si ne doare sufletul când stim cã acele cinci printese au rãmas fãrã mamã. E dureros. Dumnezeu sã o ierte!”, scrie pe Facebook Ionut, un apropiat al familie. Pentru cei care nu cunosc povestea Laurei Ionescu, tânãra din Botesti are 26 ani, are cinci fete Maria Alessia (8 ani), tripletele Andreea-Raluca, Stefania-Bianca, Oana-Larisa (5 ani), Roxana-Elena (sapte luni). Boala a apãrut pe nesimtite, fãrã manifestãri vizibile. Deodatã, cu câteva zile înainte de a merge la medic, a început sã se simtã rãu. „Pe 4 august m-am dus la spitalul din Vaslui, pentru cã mã simteam rãu. Nu aveam poftã de mâncare deloc, mai mult fortat mâncam câte ceva, nu aveam putere sã mai merg, nu puteam sã tin fata cea micã în brate, desi atunci avea trei luni. Iar la Vaslui mi-au fãcut patru seturi de analize, mi-au zis cã am ceva în sânge, dar cã nu stiu exact si cã mã vor trimite la Iasi, pentru cã acolo sunt specialisti în problema mea. Am stat internatã trei zile pentru cã în Iasi nu erau locuri, iar apoi, pe 7 august, m-au trimis cu ambulanta. Acolo mi-au fãcut iar analizele si mi-au zis cã am leucemie acutã mieloblasticã. M-au bãgat imediat la chimioterapie, iar apoi am intrat în aplazie. Am avut nevoie întruna de sânge, grupa A II pozitiv, în special de trombocite, pentru cã tratamentul este foarte puternic. În ultimul timp, nici spitalul nu mai avea. Când am hemoglobina scãzutã, mã simt foarte rãu, ametesc, nu mai vãd… Este foarte greu si pentru mine, dar si pentru cei de acasã. În ziua în care eu am plecat cu ambulanta la Iasi, sotul trebuia sã plece cu autocarul la muncã în Suedia, unde a lucrat multi ani. Însã nu a mai plecat când a auzit cã eu am fost transportatã cu ambulanta la Iasi. Vine la mine mereu, chit cã e greu acasã, cã trebuie sã aibã grijã de fete, mai ales cã acum se duc la scoalã, la grãdinitã, iar cea micã e cât un ghemotoc. El se ocupã de tot, face curat, dã cu aspiratorul, spalã pe jos…”, ne povestea Laura, la sfârsitul lunii septembrie.
