CERCETAT…Politistii de frontierã din Punctul de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri în cazul unui bãrbat cu cetãtenie românã si moldoveanã care a prezentat la controlul de frontierã un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul pe care îl conducea. Astfel, la sfârsitul sãptãmânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pentru efectuarea formalitãtilor necesare trecerii frontierei, Valeriu S., cu dublã cetãtenie, românã si moldoveanã, în vârstã de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontierã, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru mijlocul de transport, politistii de frontierã au procedat la efectuarea de verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã documentul nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total. Cu privire la cele constatate, Valeriu S. a declarat cã a achizitionat autoturismul din România, în urmã cu câteva zile, cu suma de 2.000 euro si cã în momentul preluãrii autoturismului a intrat în posesia documentelor pe care le-a prezentat la controlul de frontierã. Acesta a mai declarat cã nu are cunostintã despre faptul cã certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals sau falsificat. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunii de uz de fals.