Jale cu salariile!
REVOLTÃTOR…Politistii, profesorii, cadrele medicale, cu totii au fost mintiti cã salariile vor creste substantial din ianuarie, realitatea nu bate cu promisiunile!!
SURPRIZÃ NEPLÃCUTÃ…Sute de politisti din cadrul IPJ Vaslui se vor trezi, peste câteva zile, când îsi vor primi lefurile pe ianuarie, cã au salarii mai mici cu 4-500 sau chiar 800 de lei fatã de cât primeau pânã acum. Cei mai afectati vor fi politistii care fac muncã operativã, cei din teren, cãrora li se vor tãia o parte din sporuri, în paralel cu trecerea contributiilor de la angajat la angajator. La ISJ Vaslui, sute de persoane care predau la catedrã sau se ocupã de partea administrativã vor avea salarii mai mici, din cauza bâlbâielilor guvernantilor. La primãriile din judet, în schimb, se estimeazã cã salariile vor rãmâne la nivelul din ianuarie, în sensul cã nu vor fi reduceri salariale, dar nici cresteri. Vorbind de Finantele Publice, doar persoanele din conducerea unitãtii vor primi mai putini bani la salarii, restul angajatilor urmând sã primeascã cam aceleasi salarii din ianuarie, cu unele cresteri de pânã la 400 de lei, la o serie de compartimente. Nici la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui nu se anuntã tãieri de salarii, din contrã, conducerea unitãtii anuntã cã salariile cresc cu un nesemnificativ procent de 3%. Per ansamblu, aproape 30% dintre bugetarii Vasluiului vor avea de suferit de pe urma modificãrii legislatiei privind trecerea contributiilor de la angajator la angajat, iar situatia ar putea conduce la proteste, în anumite institutii.
Este foarte posibil ca în perioada urmãtoare bugetarii sã protesteze din cauza noii Legi a Salarizãrii si a trecerii contributiilor de la angajator la angajat. O parte dintre bugetari au început sã primeascã salariile pe ianuarie, iar unii au constatat nu numai cã nu au veniturile majorate, ci chiar mai mici. În plus, unii angajati cu studii medii au ajuns sã câstige cât cei cu studii superioare, ceea ce a creat o stare de tensiune, anuntã Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici. La primãria Vaslui, de exemplu, toti angajatii vor avea acelasi salariu ca si în luna ianuarie. Multi functionari se asteptau la o crestere de câteva procente, însã calculele fãcute de economistii institutiei aratã cã majorarea cu 20% a veniturilor acoperã, pe ansamblu, influentele produse de trecerea contributiilor la angajat. “Nu vorbim de cresteri la salarii, dar nici de salarii mai mici. Toatã lumea, inclusiv la Politia Localã, primeste salariile nemodificate. Nu vom putea acorda sporuri mai mari de 30%, cum spune legea, si toate majorãrile aprobate de Consiliul Local, adicã 20% în plus la salarii, înseamnã cã banii vor trece dintr-o parte în alta”, spune o sursã din primãrie.
Finantistii se vor trezi cu câteva sute de lei în plus la salarii, în învãtãmântul vasluian sunt profesori care vor fi afectati destul de tare
La Finantele Publice judetene, situatia salariilor celor peste 350 de angajati este aproape lãmuritã, mai ales cã se pregãtesc statele de platã pentru luna trecutã. Foarte multi dintre finantisti vor avea aceleasi salarii ca si cele încasate în luna ianuarie, dar sunt cazuri, functie de gradul profesional si functia fiecãrui angajat, în care aceste salarii vor creste cu sume cuprinse între 20 si 500 de lei. Singurele scãderi salariale, dar total nesemnificative, ar putea avea loc la nivelul functiilor de conducere, dar în acest caz vorbim de scãderi de pânã la 100 de lei, fatã de salariile încasate pânã acum. Se lucreazã la statele de platã ale finantistilor, la fel ca si în celelalte institutii deconcentrate din oras, noile state cu salariile de la Fisc urmând sã fie gata pânã vineri. În schimb, reglementãrile legislative intrate în vigoare privind salarizarea au avut efecte negative asupra personalului nedidactic din învãtãmânt, mai ales în cazul celor fãrã normã întreagã. În aceastã categorie pot intra cei care fac muncã de secretariat, contabilitate sau îngrijitorii. În cazul acestor categorii, impozitarea ar trebui sã fie fãcutã la un salariu întreg. Dacã se va întâmpla asa, unii dintre angajati riscã sã fie nevoiti sã mai aducã bani de acasã pentru a acoperi taxele si impozitele datorate. Cu toate acestea, sefa Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui crede cã aceste aspecte se vor lãmuri pânã la data salariului. “La momentul acesta, afectati sunt cei cu fractiuni de normã pentru cã sunt nevoiti sã achite contributiile la salariul întreg. Sperãm cã acest lucru nu se va întâmpla mai ales cã am avut o discutie în acest sens cu cei din Minister care au promis cã se vor lua mãsuri pânã la data salariului. În rest, toatã lumea va beneficia de cresteri salariale care pornesc de la câteva zeci de lei si pot ajunge la putin peste 200 de lei. Asteptãm, în schimb, majorarea cu 20% a salariilor din luna martie”, a declarat Gabriela Plãcintã.
Politistii se asteaptã la salarii mai mici. Jandarmii, cresteri de 2-3%
La Vaslui, politistii si toti cei angajati în Ministerul Afacerilor Interne (pompieri, politisti de frontierã, jandarmi, politisti – n.r.) asteaptã, cu sufletul la gurã, ziua de salariu. Si asta în conditiile în care liderii de sindicat de la nivel national au anuntat cã 8.000 de politisti vor avea salariile diminuate cu sume cuprinse între 250 si 700 de lei. “Au luat un drept din lege: acea interventie de la domiciliu în care politistul mai primea 40%. Au eliminat dreptul, dar au pãstrat obligatia”, a spus Dumitru Coarnã, liderul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual. Afectati de acest lucru vor fi politistii criminalisti, judiciaristi si toti care sunt chemati de acasã atunci când au loc fapte cu violentã, peste 150 de angajati. Sceptici în privinta majorãrii salariilor sunt si politistii de frontierã vasluieni. Aceastã categorie de angajati ai MAI se asteaptã la scãderi de salarii sau cresteri nesemnificative. În schimb, jandarmii stau mai bine si se asteaptã la o majorare de salariu chiar dacã si în cazul lor, aceasta va fi nesemnificativã. “Cât ne vor da, atât vom primi. Altceva nu putem face. Asteptãm fluturasul de salariu pentru a vedea dacã sunt diferente fatã de luna trecutã. Dar, din câte stiu si în urma discutiilor avute într-o sedintã operativã pe aceastã temã, ne asteptãm la o majorare de 2-3% fatã de lunile anterioare”, spune seful jandarmilor vasluieni, colonelul Ghiorghitã Pãvãloaia.
Cresteri de 2-3 % pentru personalul din sãnãtate
Luna februarie aduce vesti bune si pentru personalul Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui. Potrivit grilei de salarizare, acesta se va bucura de o crestere netã de 2-3 %. “Atât salariul de bazã, cât si sporurile si indemnizatiile se mãresc cu 25%, conform legislatiei în vigoare. Cresterea efectivã însã va fi 2-3%”, ne-a declarat Ana Rinder, managera SJU Vaslui. Potrivit acesteia, tot din aceastã lunã, angajatii unitãtii medicale vor trece de la bonurile de masã la norma de hranã. “De luna aceasta nu mai luãm tichete, vom lua normã de hranã. Va fi o sumã care se va vira tot pe cardul salariatului, în functie de zilele lucrate. Un angajat care a lucrat o lunã întreagã va lua un net de 284 de lei, aproape 15 lei pe zi”, a mai precizat sefa celei mai mari unitãti medicale din judet.
181 de angajati ai SJU au salarii de peste 1000 de euro
Desi nu se pot compara cu colegii lor din tãrile vestice, majoritatea medicilor vasluieni ridicã lunar salarii si de patru-cinci ori mai mari fatã de salariul mediu pe economie. Cel mai prost plãtit medic-sef de sectie a luat în luna decembrie a anului trecut un salariu net de 4453 lei, iar cel mai bine plãtit, nu mai putin de 15186 lei. În categoria salariilor modeste se încadreazã arhivarul, cu un venit net de 1828 lei/lunã, infirmierele debutante si muncitorii necalificati. În urma cresterilor salariale. Cei 17 brancardieri ai spitalului au câstigat între 1764 lei si 2882 lei, infirmierele, între 1188 lei si 2928 lei. Salariile îngrijitoarelor pornesc de la minimum pe economie si ajung chiar si la 2880 lei. În ceea ce priveste asistentii medicali, acestia au venituri foarte diferite, în functie de calificare si de sectia pe care lucreazã. Un asistent medical debutant a câstigat, în decembrie, de la 602 lei la 2567 lei, în timp ce un asistent medical principal a avut, în medie, un venit net de aproximativ 3800 lei. Cel mai mare salariu pentru un asistent medical principal a fost de 5513 lei.
Medicii, salarii de 3000 de euro
Paradoxal, printre angajatii cu cele mai mici salarii se numãrã medicii rezidenti, ale cãror venituri nete pornesc de la 978 de lei, pentru rezidentii de anul IV, si ajung la 2485 de lei, pentru cei anul V. Medicii primari au câstigat, în medie, aproximativ 6000 de lei, iar maximul încasat a fost de 14.724 lei. Directorii spitalului încaseazã, si ei, salarii destul de frumusele: directorul financiar-contabil – 6157 de lei, directorul medical – 6338 lei, iar managerul – 7405 lei.