OPINIE… Jurnalistul vasluian Cãtãlin Striblea explicã haosul din legea salarizãrii. Acesta este de pãrere cã “PSD a ales sã spunã o minciunã populistã vreme de un an” si cã “nu e posibil ca legea salarizãrii sã multumeascã o tarã întreagã. Iar asta nu au vrut sã o spunã”. De asemenea, acesta considerã cã modificãrile aduse legii salarizãrii demonstreazã cã partidul de la guvernare nu are pic de respect fatã de oamenii care muncesc: “PSD plãteste pentru cã nu a dat niciun semn cã pretuieste munca. Si nici comunitatea. Dimpotrivã. Ca si cei din povestea mea”.
Povestea la care face referire jurnalistul este o analogie la ceea ce a fãcut PSD-ul – “le-a dat o smetie oamenilor muncitori din România. Si-a premiat reteaua, s-a mintit la nesfârsit cã o sã facã bici din buget, a încurajat vrãjeala si gura mare. Iar sandramaua, cooperativa, tocmai îi picã în cap. Minciuna si hotia fac, într-adevãr, o combinatie letalã”.
“Sunt doar douã ingrediente care ne fac sã progresãm: munca si cinstea”
Iatã povestea prezentatã de jurnalist pe blogul sãu: “Un prieten mi-a povestit zilele astea cã frizeria unde s-a tuns mai bine de zece ani se închide. O frizerie de stil vechi, de la Igiena, care functiona împreunã cu un coafor. Ani buni un stâlp de rezistentã al cartierului, dar cãruia i-a venit rândul sã se predea. Doar cã motivul închiderii nu e, cum credeti voi, vreo invazie sau concurenta unor hipsteri care tund mai bine sau niste coafeze foarte pricepute de la un salon de alãturi. Cooperativa se predã pentru cã nu a reusit sã le facã fatã propriilor angajati. Marea bãtãlie pe care a dat-o în ultimii ani a fost sã-i convingã pe oamenii care lucrau acolo sã declare numãrul real de clienti. În ciuda omului pus la supraveghere, clientii s-au subtiat de la an la an, de la lunã la lunã. Nu pentru cã n-au venit, ci pentru cã nu se tãia bon. Seful frizeriei era cel care bãga cel mai mult în casã. Ajunsese sã cîstige, scriptic, mai mult ca o coafezã. Chit cã un tuns e 20 de lei, iar un coafat ajunge la 200. Omul fãcea planul pentru trei, doar pentru cã era mai cinstit si tinea la locul sãu de muncã. Îndemnurile sale ca si restul sã mai bage ceva în casã nu au avut însã mare succes. Nici Cooperativa nu a reusit sã punã un om care sã supravegheze sandramaua. La un moment dat, seful a plecat. Viata, nevoia de bani, visele, l-au dus la salonul de alãturi. Fãrã bãtãi de cap, fãrã sefi, fãrã colegi care aveau grijã doar de ei. Omul a ajuns la scaunul sãu: doar el, afacerea sa si puterea de a munci. Asta aproape i-a dublat veniturile într-o lunã. Doar cã nu mai munceste în ture. Munceste de dimineata pânã seara si nu refuzã niciun client. La usa de alãturi însã, afacerea s-a prãbusit. Fãrã sprijinul lui, banii Cooperativei au fost doar 2000 de lei într-o lunã. Pentru cã nici venitul obtinut înainte nu a fost strãlucit, decizia a fost rapidã: locul se închide. 500 de euro pe lunã se fac doar din chirie. Poate chiar mai mult. Drept urmare, sapte sau opt oameni îsi cautã acum de lucru sau sperã cã vor fi dusi într-un alt loc unde sã reia exercitiul. Stiu cã sunã ca o parabolã, dar povestea este cât se poate de realã si cât se poate de tristã. Sunt doar douã ingrediente care ne fac sã progresãm: munca si cinstea. Si ceva mai multã atentie la ce se întâmplã în jur si în societate. Dacã poti sã crezi cã e vorba numai de tine si bagi la tescherea fãrã limitã doar pentru tine si ai tãi, ajungi la faliment”.
