Pãrintele Antonie plâns de mii de credinciosi
PLÂNGE CERUL… O liniste nefireascã s-a asezat peste mãnãstirea de la Giurgeni, în apropierea comunei Bãcesti, de când pãrintele staret Antonie a plecat la Judecata Domnului, în ziua de duminicã. Oamenii vin, tãcuti si cu capetele plecate, si se roagã pentru sufletul binefãcãtorului lor. De ieri, trupul neînsufletit al pãrintelui Antonie este depus în bisericã, într-un sicriu plin cu flori aduse de credinciosi. Adicã, în locul în care, în ultimii 23 de ani, pãrintele a oficiat slujbe si s-a rugat pentru binele si sãnãtatea celor care i-au trecut pragul, dintre care multi erau din judetul Vaslui. Era foarte iubit si îndrãgit de oameni, pentru dragostea foarte mare pe care o avea. Avea un har deosebit, era vãzãtor cu duhul, stia despre lucrurile care au fost în trecut, care erau în prezent si care urmau sã fie, în viitor. De altfel, a stiut cã va muri si a anuntat încã din luna septembrie cã va pleca la cele vesnice în luna februarie. Pãrintele staret Antonie va fi înmormântat la mãnãstirea Giurgeni, joi la ora 11.00.
Pãrintele Antonie, marea enigmã pentru foarte multi oameni, ne-au spus preotii de la mãnãstirea Giurgeni, s-a nãscut la 11 octombrie 1971, din buni crestini. La 11 ani, pãrintele intrã în viata monahalã, la o mãnãstire de maici din Banat. La 14 ani, pleacã la mãnãstirea de cãlugãri de la Hodos Potroc, iar dupã câtiva ani este trimis la Mãnãstirea Secu, cu acele cuvinte cã “Dacã vei rãmâne în Banat, nu vei avea viatã”. A venit la Mãnãstirea Secu, o perioadã de timp, apoi a fost luat de cãtre Exarhul Mitropoliei Moldovei, pãrintele Mitrofan, la Mãnãstirea Cetãtuia. Staretul Antonie a fost închinoviat ca frate la Mãnãstirea Clincea, apoi cãlugãrit la Mãnãstirea Cetãtuia. În anii ’90, staretul de la Cetãtuia moare, drept pentru care pãrintele este chemat la Arhiepiscopia Romanului si Bacãului. În ’95, este fost trimis duhovnic aici, pânã în 2000 când Înalt Prea-Sfintitul Eftimie a transformat mãnãstirea din una de maici în mãnãstire de cãlugãri. “A fost un pãrinte al vremurilor trecute, pentru cã sfintenia lui s-a vãzut în miile de oameni pe care îi pãstorea si pe care îi îndruma duhovniceste. Era acel om care putea sã vadã în sufletele oamenilor, un bun filantrop, stãtea cu orele de vorbã cu fiecare crestin care venea. Când a venit aici nu era nimic altceva decât o bisericã. Tot ce se vede aici, acum, el a construit. Nu numai cã a fost ctitor de clãdiri, dar a fost si ctitor de suflete. Era foarte iubit si foarte îndrãgit de oameni, pentru dragostea foarte mare pe care o avea. Avea un har deosebit, era vãzãtor cu duhul, putea sã vadã înainte. Stia despre lucrurile care au fost în trecut, care erau în prezent si care urmau sã fie, în viitor. De altfel, a stiut cã o sã moarã. Din septembrie, m-a anuntat cã o sã plece în februarie. Mi-a lãsat toatã rânduiala, inclusiv mi-a spus unde sã fie înmormântat”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, pãrintele Nicolae. Spirit aparte, pãrintele Antonie stia totul despre firea umanã. Apropiatii pãrintelui au spus cã “Nu era un om care sã vinã în fata lui despre care sã nu stie totul, inclusiv doar lucrurile pe care le stia el. Întotdeauna spunea cã ochii omului sunt oglinda sufletului”.
“S-a dus ca un fulg, a murit cu zâmbetul pe buze”
“În momentul în care pãrintele a murit, lângã el eram eu, un pãrinte, sora sa si maica care îl îngrijea. A avut o moarte foarte usoarã. Ca un fulg, s-a dus. A plecat cu un zâmbet, pentru cã a plecat acolo unde si-a dorit. Înainte de a pleca, noi am stat de vorbã cu el, era foarte constient, ne-a spus sã fim tari, sã avem rãbdare cã stie unde va ajunge si de acolo va putea avea grijã mai multa decât a avut aici. Pentru noi, nu a fost un staret. Pentru noi a fost un pãrinte, un prieten, un tatã. A fost totul pentru noi. Întotdeauna spuneam cã era inima care pulsa sângele în noi. Plecarea lui ne-a adus mare tristete. Mare dragoste a avut pentru miile de oameni care au trecut pragul mãnãstirii, de asta atât de mare este si suferinta noastrã. Personal, nu mã îngrozeste cã a plecat, pentru cã stiu cã s-a dus la bine, mã întristeazã timpul pe care îl voi petrece pânã sã ajung la el. Era un mare filantrop. De fiecare datã, la sãrbãtorile mari, o punea pe maica de la bucãtãrie sã facã foarte multã mâncare pentru oamenii necãjiti. Avea deviza ca fiecare om, care vine în mãnãstirea aceasta, sã nu plece pânã nu mãnâncã ceva. Erau o mie de oameni la slujbã, o mie de oameni stãteau si mâncau. Si se umplea de fericire când oamenii stãteau si mâncau. Nu numai cã era un mare filantrop si un mare ajutãtor, era si un iubitor mare de strãini, de bolnavi, bãtrâni, pentru cã în aceastã comunitate pe care el o pãstorea sunt foarte multi bãtrâni care nu aveau posibilitãti. Asa cã a fãcut un program si le ducem acum o datã pe zi o masã caldã. Era un mare ajutãtor al tinerilor care studiau, el însusi avea un intelect mare. Acum, trebuia sã îsi sustinã teza la al doilea doctorat. Avea studii de teologie, de arhitecturã si de drept. Era presedintele consiliului Consistoriului Monahal, avea grad de Arhimandrit. Era acel iubitor de studii. Întotdeauna trimitea pe altii la studii, sã nu se piardã pe drum”, spune preotul Nicolae, cel care se îngrijeste de slujba de înmormântare a pãrintelui-staret.
Minunile au fost la tot pasul, la Giurgeni
“De foarte multe ori, am fost martor la multe minuni. Mã uimeau de fiecare datã. Foarte multi pãrinti care nu aveau copii, dupã ce stãteau de vorbã cu el, la câtva timp, veneau mamele însãrcinate si le spunea, “La opt luni, veniti la mine sã le dau nume”, si el dãdea nume la sute de copii, care veneau în fiecare duminicã cu pãrintii lor la împãrtãsanie. De foarte multe ori îl auzeam cã stãtea de vorbã cu mamele si le spunea cã o sã aibã un bãiat sau o sã aibã o fatã, si asa se întâmpla. De foarte multe ori îl auzeam când spunea cã nu este boalã, este orânduialã de la Dumnezeu. De multe ori le spunea oamenilor sa fie puternici. “Aveti credintã în Dumnezeu”, spunea. Cel mai frumos cuvânt al lui era “Atât de mult vã iubesc încât v-as bãga în inima mea, sã vã tin pe toti”. Iubea oamenii mai presus decât orice si se sacrifica cu orele. Am fost martor la multe minuni când ieseam la noaptea de Sfântu Maslu, pentru cã citea foarte des moliftele Sf. Vasile cel Mare si a Sfântului Ioan. Era furtunã si vijelie si iesea afarã sã citeascã moliftele, la ora 12:00 noaptea. Se uita în sus si totul se linistea. Dupã molifte, venea acea ploaie, care era orânduitã de Dumnezeu. Am pierdut o comoarã, dar s-a nãscut un sfânt un cer”, a spus vizibil îndurerat, pãrintele Nicolae. Ceea ce i s-a întâmplat, mai spun preotii de la Giurgeni, “a fost si boalã, nu doar orânduiala lui Dumnezeu”. “A fost de multe ori încercat de boli, dar întotdeauna le-a dus cu mare bucurie, încât nu l-am auzit niciodatã sã spunã cã îl doare, cã nu mai poate. Mereu spunea cã “Lasã, cã asa este bun. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate”. Dar a fost si rânduialã, pentru cã si-a dorit sã plece. Mi-a spus: “Vreau sã plec, sã mã întâlnesc cu ai mei. Si îmi doresc sã fiu acolo”. Si am tras foarte mult, sã îl tin cât am putut în viatã, dar nu am mai putut. Si-a încheiat misiunea de aici, dar cred cã va continua de acolo. Dar, acum este trist si totul este pustiu fãrã el. Încã mai putea, dar nu a fost rânduiala de la Dumnezeu”, a povestit pãrintele Nicolae, care i-a fost ucenic. Pãrintele staret Antonie va fi înmormântat la mãnãstirea Giurgeni, joi la ora 11.00.
