TURNÃTORII..Doi huseni celebri, ziaristi si scriitori exceptionali, Sanda Faur si fratele ei, Anton Celaru, s-au stins din viatã, fãrã sã stie cã propriii lor colegi, din redactiile ziarelor bucurestene la care lucrau în anii ‘60 – ‘70, îi turnau cu sârguintã la Securitate. La un moment dat, de pildã, Anton Celaru, sef pe atunci al sectiei externe a ziarul “Informatia Bucuresti”, a fost dat afarã din functie, fãrã explicatii, din cauza mizeriilor îndrugate de turnãtori. “A fost o loviturã personalã, al cãrui gust amar îl simt si azi”, avea sã mãrturiseascã, multi ani mai târziu, Anton Celaru. Foarte interesant este însã ceea ce iese la ivealã dintr-un dosar apartinând chiar ziaristului de la Europa Liberã, Rates Nestor. Acesta, cooperând cu Securitatea, era pus sã facã tot felul de caracterizãri despre colegi. Nu i-a ratat nici pe Anton Celaru si sora sa, Sanda Faur. Surprinzãtor însã, Rates a scris despre cei doi asa cum nu te-ai astepta niciodatã sã gãsesti în scrierile destinate Securitãtii. “Un om, dupã pãrerea mea, exceptional, cult, dotat cu talent gazetãresc. (…) Unii nu-l agreeazã pentru cã este cam coltos si distant”, raporta Nestor, despre colegul sãu, Anton Celaru.
În adresa nr. 2360, emisã de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitãtii, se prezintã încã o mostrã de meschinãrie, la care recurgea fosta Securitate, ca sã detinã controlul. Redactiile de ziare erau printre tintele preferate ale securistilor, iar informatorii se recrutau chiar din rândul ziaristilor. S-a stins din viatã Anton Celaru si, la fel, si sora sa, Sanda Faur, si nu au mai apucat sã stie cine erau cei cu care împãrteau pâinea gazetãriei, dar care, pe furis, îi turnau la Securitate. Fiind evrei de origine, fratii Anton si Sanda (Faerstein, dupã numele de familie, schimbat ulterior) au avut si mai mult de suferit. Sistemul avea ceva contra lor si nu convenea faptul cã cei doi sunt oameni atât de valorosi, încât chiar îsi meritã locurile în presa româneascã. Ambii erau monitorizati si s-au gãsit destui colegi turnãtori, care sã minte pe seama lor. Surpriza însã vine dintr-un dosar de retea, aflat pe numele lui Rates Nestor, devenit, ulterior, ziarist la Europa Liberã. Acesta fusese pus sã spunã tot ce stie despre cei doi, dar si sã îi caracterizeze. Poate pentru cã nu a vrut sã le facã rãu sau, efectiv, pentru cã nu avea ce spune la adresa celor doi, Rates Nestor i-a “portretizat” pe cei doi, într-un fel cu totul atipic pentru notele informative date la Securitate. Atunci, cu cât informatorul era mai virulent si gãsea elemente negative cât mai multe, cu atât era considerat mai eficient. Rates Nestor a fãcut, cel putin în cazul celor doi huseni, o interesantã… notã discordantã!
“Cu vreo 10 ani în urmã, fusese, din motive pe care nu le cunosc, scos din functia de sef”
“Pe S. F. nu o cunosc decât din vedere si din auzite. Stiu doar cã este o ziaristã apreciatã, o bunã cunoscãtoare a fenomenelor culturale si artistice. Îl cunosc ceva mai bine pe fratele ei I.F. (A.C.), de la “Informatia Bucuresti”. Un om, dupã pãrerea mea, exceptional, cult, dotat cu talent gazetãresc, sensibil, plin de gânduri si idei, meditativ. Unii nu-l agreeazã pentru cã este cam coltos si distant cu persoanele care nu sunt în permanentã în apropierea lui, iar pentru cei din preajmã-i, este un colaborator si un sef pretentios, migãlos chiar, atent la cele mai mici detalii, întotdeauna exigent. Cu vreo 10 ani în urmã, fusese, din motive pe care nu le cunosc, scos din functia de sef al sectiei externe a ziarului si înlocuit cu un om complet nepriceput. Natural, acest lucru i-a provocat o adâncã amãrãciune. A devenit putin mizantrop, apatic, dezamãgit. Mi se pare pe deplin justificatã aceastã evolutie la un om care a militat activ si fãrã rezerve pentru idealurile socialismului si care se regãseste tras pe o linie de garare, desi dãduse dovadã de o necontestatã capacitate profesionalã. Se pare cã acum se încearcã repararea acestei greseli, dar el ezitã sã accepte din nou postul de sef al sectiei, din motive de publicitate. În orice caz, faptul cã i se aratã din nou pretuire si încredere l-a readus din nou la o viatã foarte activã, a descãtusat capacitãtile sale ziaristice. El este singurul ziarist de politicã externã din tara noastrã, care întretine o rubricã zilnicã în ziar, de comentariu, si nu o datã se poate observa semnãtura lui pe pagiuna întâi, de obicei, sub notatii de esentã poeticã”, a scris Rates Nestor, în raportul sãu, dat fostei Securitãti, în anii ’70.
Pe timpul primarului de Husi Ioan Costin, celor doi frati li s-a furat casa!
Povestea celor doi frati din Husi, Anton Celaru si Sanda Faur, a rãmas una tristã, în amintirea husenilor care au avut privilegiul sã îi cunoascã. Ambii s-au stins, fãrã sã mai poatã reveni vreodatã în orasul natal, dupã Revolutie, desi aceasta a fost marea dorintã, fie si a lui Anton Celaru. Îsi promisese cã va veni în 2010, dupã ce terminase de scris traducerea cãrtii “Drumetiile lui Beniamin al III-lea”, scrisã de Mendele Mocher Sforim. Nu a mai apucat, desi venirea sa în urbea natalã era strict necesarã, într-un dosar privind retrocedarea casei pãrintesti. S-a stins cu durerea cã autoritãtile husene, pe vremea în care primar era Ioan Costin, au fãcut ilegalitatea de a da casa pãrintilor lui, unor strãini, pe baza unor acte false. Trist, pornise o tardivã actiune în instantã, însã sãnãtatea subredã nu i-a permis sã facã mai mult. “Nu mai am lacrimi sã plâng pentru casa pãrintilor mei, dar pot sã mã gândesc mult si sã cred cã se va face dreptate”, spunea Anton Celaru. Sora sa, Sanda Faur, era resemnatã: “Nouã, mie si lui Anton, ni s-au luat atât de multe lucruri de cãtre fostul regim, încât am avut sentimentul, în democratie, cã nimeni nu ne mai poate lua nimic. Cu stupoare am aflat cã tocmai în democratie, ni se furase casa pãrinteascã. Nu, eu nu o mai vreau. Dacã am purtat-o atâtia ani în inimã, mi-a fost de ajuns”, a declarat Sanda Faur, într-un exceptional interviu, publicat în 2010, în presa localã.
