RUDE…Gabriela Vrânceanu Firea, primarul Capitalei, are rude la Vaslui. Bunicul ei, Gheorghe Rotaru, în vârstã de aproape 96 ani, o invitã sã-i facã o vizitã acasã, în satul în care îsi duce singur bãtrânetea: Bãbuta, comuna Dragomiresti. Stie cã e ocupatã, cã nu e usor sã fii primar, cã e cãsãtoritã, are doi copii mici si destul de multe responsabilitãti. O întelege si nu e supãrat pe ea. Însã i-ar plãcea s-o revadã. Îsi aminteste cu drag de ea – “o fatã cuminte, i-a plãcut de micã sã învete carte” – si mãrturiseste cã îi este dor s-o strângã în brate.
Maior în rezervã, mos Gheorghe, asa cum îi place sã i se spunã, are o poveste interesantã de viatã. Si-a petrecut întreaga viatã în slujba tãrii: este cel mai longeviv jandarm, a luptat în Cel De-al Doilea Rãzboi Mondial, era cât pe ce sã fie executat si a fost salvat în ultimul moment de rusi. Despre aceastã perioadã grea si dureroasã, îsi aminteste si astãzi: “Am fost la Bucuresti si am dat examen, la Inspectoratul Jandarmeriei. Am venit acasã, iar apoi m-am prezentat la Timisoara, unde am fãcut primul an de scoalã. Am fost o mie de elevi din toatã România. De aici eram vreo trei, unul de la Plopana, unul de la Avrãmesti si eu. Apoi, în al doilea an, ne-a trimis la Drãgãsani. Ne învãta fel de fel de cântece patriotice: “Cine trece prin oras?/ E jandarmul drãgãlas,/Si sã vezi fetitele/Cum deschid portitele/ Sunt jandarmul drãgãlas,/Care trece prin oras/Si sã vezi cucoanele/Cum ridicã poalele”. Dupã ce am terminat, am fost detasat la Postul de Jandarmi Pãrosi-Slatina pentru sase luni. Când am plecat la rãzboi, aveam 19 ani. Regele Mihai avea 20 ani. Am fost atacati de avioanele nemtesti, am vãzut moartea cu ochii. Conditii foarte grele, multi au încercat sã dezerteze”, povesteste mos Gheorghe.
A primit Medalia Crucea Comemorativã a celui de-al Doilea Rãzboi Mondial
Dupã rãzboi, au fost trimisi în concediu nelimitat, fiind înlocuiti de ofiteri si subofiteri de Infanterie. “Ne-au scos din Jandarmerie, cã au venit rusii… Da, ne-a schimbat comunistii, ca sã facã loc oamenilor lor. Ne-a dat o foaie cu concediu nelimitat. Apoi s-a înfiintat, Politia, Militia, Securitatea, .. Am trecut prin toate”, povesteste mos Gheorghe. Dupa ce a trecut în rezervã, a ocupat functii ca secretar si contabil. În anul 1998, i-a fost conferitã Medalia Crucea Comemorativã a celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, 1941-1945, pentru serviciile militare aduse statului român, în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. În 2013, a primit în semn de onoare din partea Guvernului României, prin intermediul prefectului Radu Renga, drapelul national si o diplomã de excelentã, dar si o plachetã omagialã, special lucratã, la comanda Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui. De asemenea, o diplomã de excelentã din partea Inspectoratului de Jandarmi Judetean si a Institutiei Prefectului, în cadrul Zilei Veteranilor Unitãtii.
Gabriela Firea, “un copil cuminte, îi plãcea sã învete”
Mos Gheorghe locuieste acum singur, în locuinta sa din satul Bãbuta, comuna Dragomiresti. Are trei copii, douã fete din prima cãsãtorie si un bãiat din a doua cãsãtorie. Fetele au rãmas la mama lor, în Bacãu, iar una dintre ele este mama Gabrielei Vrânceanu Firea. “Când era copil, venea pe aici, dar de când s-a dus la Bucuresti, la facultate, foarte rar. Nu prea are timp sã vinã încoace, dar ne sunã, vorbim la telefon, tinem legãtura. O datã ne-a transmis si la televizor cã ne salutã”, ne povesteste fiica adoptivã a lui mos Gheorghe, cea care are grijã acum de bãtrân. “Si eu am fete prin Bacãu, se sunã, se întâlnesc, atunci când vine ea. Îi place sã meargã la mãnãstiri si de câte ori trece prin Moldova, se întâlneste cu mãtusa ei, cu prietenii, cunostintele de prin zonã. E o femeie cumsecade”, adaugã aceasta. “Ele sunt trei fete – Angelica, Gabi si Nela – si un bãiat mai mic, Ionel. Au trãit mai mult la oras, dar în vacantã mai veneau pe aici. Bãiatul a fost mai des, cã era mai mic. Cea mijlocie e profesoarã la facultate, iar Gabi, stiti, primarul Capitalei. A fost si la antena 1, acolo vorbea. Si acum o mai aud, dar în altã calitate, acum nu mai prezintã stirile. Nu am mai vãzut-o de mult timp, dar mi-o amintesc si acum când era micã. Îi plãcea sã învete, sã citeascã… A fost un copil cuminte”, ne povesteste mos Gheorghe
Bunicul Gabrielei Firea, cântã, la 96 ani, la fluier si la muzicutã
Bine dispus si foarte comunicativ, acesta ne cântã la fluier, la muzicutã, dar si cu vocea: “La Lenuta sub cerdac, / Frumos creste un liliac, mãi,/ Poti sã-mi dai tu mii de lei, / Liliacul nu mi-l iei, mãi, / S-astã varã n-a plouat, / Am muncit de l-am udat, mãi”.
