NEMULTUMIRI… Angajații celor trei mari spitale din județul Vaslui se află azi, timp de două ore, în grevă de avertisment. La Vaslui, mai multe infirmiere au venit de acasă pentru a-și susține colegii, care au protestat în curtea Spitalului Județean de Urgență. “Vrem drepturi egale pentru toți angajații”, a fost doar unul dintre mesajele afișate de participanții la grevă. Vânzoleală mare a fost și la Spitalul “Elena Beldiman” din Bârlad, dar și la cel din Huși, unde brancardierii, infirmierele, asistentele și medicii au făcut front comun. Ei reclamă scăderea considerabilă a veniturilor și cer eliminarea plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament. „În cazul în care nu se vor găsi soluții, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat”, au declarat liderii de sindicat ai Federației SANITAS. Greva, organizată în intervalul orar 9:00-11:00, nu a afectat activitatea spitalelor, dar a crescut timpul de așteptare al pacienților care nu sunt urgențe.