SEMNE DIVINE
DESTIN FRÂNT…Prietenii tânãrului înecat la mare i-au sãpat în tãcere mormântul. Ar fi preferat sã joace la nunta sa, nu sã-l petreacã pe ultimul drum.
TRISTETE…Trupul neînsufletit al lui Marian Vlase, bãiatul celui mai inimos postas care a murit înecat la Costinesti în apele mãrii, a ajuns miercuri seara în Pungesti. Era asteptat cu lacrimi în ochi de multi oameni, desi ora era târzie. Afara s-a pornit o ploaie mãruntã, semn cã si cerul a lãcrimat. Câinii au început sã latre a jale în tot satul. «Doamne, când a sosit nu-mi venea a crede cã Marian s-a întors de la mare între patru scânduri. Venise pe la mine înainte de a pleca în concediu si n-am avut timp sã stau de vorbã cu el. „Lasã, tanti, cã bem o cafea când mã întorc de la mare” mi-a spus el senin. Aveam clienti la magazin si nu-mi vedeam capul de treabã. I-am fãcut semn din cap aprobator si iatã-l cã acum s-a întors, iar eu nu mai pot sta de vorbã cu el. Doamne, ce bãiat era Marian! Harnic, sãritor si de bun simt», ne-a spus o apropiatã de-a tânãrului. Nu numai aceasta îl plânge, ci tot satul. Era inima bãtrânelor din sat, fiindcã mostenise de la tatãl sãu firea blândã. Le sãrea mai mereu în ajutor. Multe dintre ele spun cã vor pune poza lui Marian la calendar, ca sã nu-l uite. „Va veni multã lume, maicã, la înmormântare. O sã vedeti. O sã vinã din Slobozia, din Stejaru si din Cursesti si de peste tot. Nu vor încãpea pe ulita din sat. Tatãl si mama sa sunt foarte cunoscuti si apreciati în comunã, iar Marian era sufletul nostru. Era ca taicã-su sãritor si tot timpul avea o vorbã bunã la el”, ne-a mai spus o bãtrânã cu ochii în lacrimi.
Marian lucra în Germania, la Dusseldorf, la o firmã de curierat. Provenit dintr-o familie de postasi, acesta a ales sã munceascã tot în acest sector. Cochetase cu ideea de a lucra la Postã ca tatãl sãu, însã salariile mici l-au împins în strãinãtate. Îsi dorea sã câstige mai multi bani, sã poate sã-si ajute familia si pe sora sa. Îsi dorea sã-si renoveze casa în care locuia cu pãrintii. Mai plecase cu cineva din Pungesti. Prevãzãtor, trimitea acasã toti banii. Cei din sat spun cã acesta trimitea de douã ori mai multi bani decât colegul cu care plecase, semn al seriozitãtii si consecventei sale. A venit acasa în concediu si în casa proaspãt renovatã nu a apucat sã stea decât o zi, fiindcã s-a grãbit sã meargã ad-hoc la mare, cãtre moarte. Câinele sãu credincios a început sã latre a jale de când a plecat. Parcã era un semn. „De când au plecat la mare, câinele lor a început sã urle a jale. Vercinii care aveau grijã de gospodãria postasului nu stiau ce sã-i mai facã. L-au închis într-o magazie, l-au mai hutuchit, dar el tot urla, parcã fãcea a rãu. Noi întrebam ce are câinele, iar ei ne spuneau cã nu stiu. Vã dati seama cã acel animal a simtit cã Marian nu o sã se mai întoarcã. Si de când l-au adus pe bãiat acasã, asearã (n.r. miercuri spre joi dimineatã), toti câinii din sat s-au apucat sã urle a jale. Nu stiu cum sã vã explic ca sã întelegeti mai bine. Fãceau ca atunci când sunt cutremure, când huruie pãmântul si animalele se sperie si devin agitate. Doamne, mare durere e în sat de la vestea mortii acestui bãiat”, ne-a spus o vecinã a familiei care ne-a mai mãrturisit cã nu a închis un ochi în acea searã, atât ea, cât si sotul ei. „Cu sotul meu se stia de la fotbal si eu tineam la el ca la copilul meu. N-am închis un ochi în seara când l-au adus. Câinii lãtrau a jale, iar eu mã uitam la sotul meu si ne curgeau la amândoi lacrimi din ochi. Am fãcut împreunã o searã albã cu gândul la tragedia bãiatului. Îmi venea sã mã ascund în beci, sã nu mai aud nimic si sã uit totul”, ne-a mai spus aceasta.
Cavoul a fost sãpat de prietenii lui Marian
Prietenii lui Marian i-au fãcut cavoul. Au muncit o zi si o noapte, fãrã sã scoatã în sunet. Nici acum nu le vine sã creadã cã Marian nu mai este. Se pregãteau sã joace la nunta sa, nicidecum sã-i sape groapa. Au fost siliti însã sã o facã, ca o datorie fatã de bunul lor prieten si tovarãs. Acum stau cu totii de veghe la cãpãtâiul lui Marian, înmãrmuriti, si se roagã ca timpul sã treacã greu ca sã rãmânã mai mult cu prietenul lor. „L-am visat înainte de a pleca mare. Era îmbrãcat în costum alb de ginere. Nu stiu ce semnificatia are, dar iatã cã visul nu a fost bun. Poate l-a chemat Dumnezeu la el mai devreme, fiindcã era un suflet mare, poate asa se explicã de ce l-am vizat în luminã”, ne-a spus un apropiat de-a lui Marian, aflat la priveghi.
Al doilea mesaj emotionant al surorii lui Marian
DURERE… Andreea, sora lui Marian, a scris un nou mesaj emotionant pe Facebook, care demonstreazã cât de puternicã era legãtura dintre cei doi: „Mereu un elev model, frãtiorul meu, mereu bãiatul priceput la toate. Cine îl mai ajutã pe tata la toate, cine? Erai toatã puterea familiei, dar eu încã nu pot concepe asta, încã sper sã fie doar o perioadã în care vei fi plecat cu munca, dar te vei întoarce înapoi. Doamneee… Cine mã mai sunã sã mã întrebe cum merge cu scoala, cine îmi va mai spune cã e mândru de mine si cã ce mare si frumoasã m-am fãcut, cu cine mai împart bucurii si tristeti. Ai încercat mereu sã îmi oferi tot ceea ce mi-am putut dori. Te implor, vino înapoi! Am cea mai mare nevoie de tine! Cum, Doamne, sã trãiesc eu fãrã tine, cum? Nu te voi dezamãgi niciodatã, o sã te fac mândru în continuare! Îti promit, inimioarã! Durere mai mare nu puteai sã ne oferi! Te implor sã ai grijã de tine acolo sus!”.
