OCOLITI… Împinsi la limita societãtii, cãzuti pradã mai mult ignorantei celorlalti si mai putin a dizabilitãtilor, o sutã de copii din tot judetul au început ieri un nou an scolar la Centrul Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” Vaslui. Spre deosebire de celelalte douã unitãti de învãtãmânt din apropiere, festivitatea de deschidere de aici s-a tinut într-un anonimat total. Niciun reprezentant al autoritãtilor locale nu s-a sinchisit sã treacã dincolo de poarta scolii, niciun preot n-a gãsit timp pentru a le rosti celor care, poate mai mult ca altii, au nevoie sã-l simtã pe Dumnezeu aproape. Vorbim de o sutã de copii cu deficiente de auz, hipoacuzici si surzi, copii cu tulburãri din spectrul autist si sindromul Down. “Un copil care suferã de tulburãri din spectrul autist poate avea nevoie si de o lunã de zile pânã sã învete o culoare, iar în douã-trei zile sã o uite. Acelasi copil, peste câtiva ani, poate deveni un mic geniu. Avem fosti elevi care au terminat Tehnicã Dentarã, elevi care au terminat Opticã Medicalã. Este de datoria noastrã, a societãtii, sã descoperim acesti oameni minunati si sã le acordãm o sansã”, a declarat Gena Camelia Bãdãrãu, directoarea Centrului Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” Vaslui.
Zece minute. Atât a durat, ieri, festivitatea de deschidere a anului scolar 2018-2019 la Centrul Scolar de Educatie Incluzivã “Constantin Pufan” Vaslui. În acest timp, directoarea Centrului le-a urat bun-venit copiilor speciali ai judetului, iar colegilor, spor la lucru. Despre ce înseamnã munca în acest centru, ce presupune sã fii cadru didactic aici si care este cea mai mare rãsplatã pe care un profesor o poate primi, ne spune directoarea Gena Camelia Bãdãrãu. “Anul acesta avem o sutã de copii, cu diferite deficiente. Specificul scolii noastre a fost pentru copii cu deficientã de auz. Pentru cã, în timp, s-a optat pentru integrarea acestor elevi în învãtãmântul de masã, am fost nevoiti sã ne îmbogãtim specificul. În ultimii ani, statisticile aratã cã sunt din ce în ce mai putini copii cu deficientã de auz, în schimb a crescut foarte mult numãrul copiilor cu tulburãri din spectrul autist. Aceste statistici spun cã unul din sase copii care se nasc este posibil sã aibã aceastã tulburare. Este un prognostic care ne cam sperie. Nu este usor, ca pãrinte, sã primesti o asemenea veste, dar în acelasi timp trebuie sã privim cu optimism pentru cã fiecare copil meritã sansa la o integrare scolarã, o integrare socialã. Încetul cu încetul, sunt convinsã cã se vor face pasi mari si pentru acesti copii. Nu este vina nimãnui cã s-au nãscut asa, nici a pãrintilor, nici a societãtii. Societatea, în schimb, ar putea si ar trebui sã facã mai mult pentru ei. Cu totii ar trebui sã ne aplecãm cu mai multã întelegere, cu mai multã tolerantã, cu mai multã întelepciune chiar, asupra copiilor cu tulburãri din spectrul autism. Multi dintre acesti copii sunt genii, este de datoria noastrã ca societate sã-i descoperim si sã-i punem în valoare”, a mai declarat Gena Camelia Bãdãrãu.
“Avem copii care au terminat Tehnicã Dentarã sau Opticã Medicalã”
Potrivit acesteia, societatea româneascã încã nu e pregãtitã sã-i integreze pe cei cu nevoi speciale. “Am avut elevi care au încercat la facultate. Unii au fãcut fatã, altii au renuntat în timp. Avem copii care au terminat tehnicã dentarã. Si printre generatiile mai noi avem copii care au terminat opticã medicalã, dar asa cum bine se stie, societatea îi marginalizeazã, îi este teamã sã primeascã persoane cu deficiente, desi sunt oameni deosebiti. Cineva trebuie sã le acorde o sansã si lor”. Sefa Centrului “Constantin Pufan” Vaslui spune cã la ora actualã, în judetul nostru sunt foarte multe solicitãri pentru înscrierea copiilor cu nevoi speciale în astfel de clase. În momentul în care aveam mai multi copii cu deficiente de auz, acestia erau orientati spre scoli profesionale, licee cu acest specific. Colegii de la Focsani, colegii de la Vicovu de Sus, colegii de la Iasi s-au extins si au înfiintat scoli postliceale pentru copii cu deficiente de auz. În judetul Vaslui nu avem asa ceva. Centrul nostru are în acest an 16 clase, dintre care trei la Bârlad si una la Husi. Am fãcut acest lucru pentru a veni în sprijinul pãrintilor. Multi dintre acesti copii nu pot face zilnic naveta la Vaslui, nu pot sta departe, pentru mult timp, de pãrintii lor. Sunt copii cu gradul I care sunt dependenti de pãrinti si atunci, împreunã cu Inspectoratul Scolar Judetean am ajuns la concluzia cã este bine sã organizãm clase la Bârlad si la Husi. Solicitãrile sunt mult mai multe. Am mai putea înfiinta, lejer, încã trei clase la Bârlad si mãcar douã în Husi. Într-o astfel de clasã, programul este ca în orice scoalã normal. Dimineata programul începe de la ora 8 pânã la 12-13, în functie de nivelul claselor. Urmeazã programul de masã, de odihnã al copiilor, de la ora 13 panã la patru fãrã un sfert. La patru fãrã un sfert copiii revin în scoalã pentru programul de dupã-amiazã: terapie ocupationalã în care fac aprofundarea celor predate dimineata si alt tip de terapii cu profesorii de dupã-amiazã. Materiile care se fac la noi sunt aproximativ aceleasi cu cele din învãtãmântul de masã: formarea abilitãrilor de comunicare, educatie pentru societate, elemente de matematicã, muzicã si miscare, arte vizuale, activitãti sportive, toate adaptate nevoilor copiilor cu deficientã. Ce este deosebit la noi fatã de alte soli este faptul cã se fac terapii specifice de compensare, terapia limbajului. Se lucreazã foarte mult pe vorbire. Pentru copiii cu deficentã de auz se face demutizare si corectarea vorbirii. Pentru copiii din spectrul autism se face logopedie si aceeasi corectare a vorbirii. Aceasta este noutatea fatã de învãtãmântul de masã”
“Desi progresele se obtin mai greu, bucuria este mai mare”
Unul dintre profesorii care lucrezã cu copiii speciali ai Vasluiului este Tatiana Drãghici. În cei 21 ani de când este psihopedagog, aceasta a vãzut sute de elevi, i-a ajutat sã-si depãseascã barierele, sã descopere lucruri ce pânã nu demult le erau necunoscute si sã ducã o viatã cât se poate de normalã. Pentru ea, însã, a fost si rãmâne o provocare sã lucreze cu copiii cu deficiente de auz, hipoacuzici si surzi, copii cu tulburãri din spectrul autistic si sindromul Down. “O provocare nu în sensul negativ, acela cã întâmpinãm greutãti, ci pentru cã îti cere o adaptare continuã. Când am venit în scoalã, imediat dupã absolvirea facultãtii, am început cu elevi cu deficiente de auz, iar pe parcurs am fost nevoitã sã mã adaptez. Este si o bucurie sã lucrezi cu ei, pentru cã desi progresele se obtin mai greu, necesitã efort din partea pãrintilor, a copiilor, a noastrã, bucuria e mai mare. Sunt vizibile progresele si asta ne încântã. Lucrez cu drag, eu de abia asteptam sã vin la scoalã. Si nu numai eu, ci si copii. Îmi spunea o mãmicã astãzi, la deschiderea de an scolar, cã si bãietelul ei de abia astepta sã vinã la scoalã. Dacã ei vin cu bucurie la scoalã, înseamnã cã aceasta e o institutie de învãtãmânt care îsi îndeplineste rolul”, spune psihopedagogul Tatiana Drãghici.
“Copiii cu deficiente de auz se exprimã foarte bine prin desen”
Dacã unui copil normal îi ia câteva zile sã învete o poezie, unui copil cu deficiente îi este de zece ori mai greu. “La noi, cheia succesului este perseverenta. Nu ne lãsãm deceptionati de faptul cã, poate dupã un weekend petrecut la pãrinti, un copil uitã ce a achizitionat cu o sãptãmânã înainte. O luãm de la capãt. Stim în cazul acestor copii progresul se face în pasi foarte mici. Însã dincolo de asta, noi încercãm sã-i consiliem si pe pãrinti, în ideea de a ne fi sprijin în scoalã. Existã însã oameni si oameni. Pe unii ne putem baza foarte mult, dar pe altii, extrem de putin, ca sã nu spun deloc. Fiecare copil e diferit de colegul lui, prin urmare are nevoi diferite. Copiii cu autism pierd foarte mult în relationarea cu mediul înconjurãtor, în exprimarea si perceperea emotilor, în schimb câstigã în alte domenii. Eu am lucrat foarte mult cu copiii cu deficiente de auz, iar ei se exprimã foarte bine prin desen. Sunt foarte talentati si obtin foarte multe premii la desen, dar nu numai, la activitãti care presupun migalã. Multi sunt si sportivi foarte buni, chiar competitivi. Când participau la competitii si nu luau locul I se ofticau. Am întâlnit copii foarte talentati. Cred cã undeva natura echilibreazã lucrurile. Acum lucrez cu copiii cu implant cohlear, copii care au avut o deficientã profundã… Cu ei am avut în ultimul timp foarte multe satisfactii. Pentru a avea succes, implantul cohlear se realizeazã la vârste foarte mici. Vin copii de trei ani, care nu au niciun fel de achizitie, doar acel aparat implantat si, dupã un timp, încep sã se vadã progresele ca la un nou-nãscut. Mã impresipneazã felul în care natura compenseazã, desigur si cu ajutorul medicilor, dar si capacitatea de adaptare a organismului uman. Vin la mine în cabinet copii care se agitã, aleargã într-una, nu stau locului un moment, iar dupã un an încep sã emitã sunete, pronuntã, ascultã… Pentru mine este extraordinar. Dincolo de satisfactia profesionalã, mai este si cea personalã, dar si uimirea… La finalul zilei, asta cred cã conteazã cel mai mult pentru noi, cadrele didactice: sentimentul cã am fãcut ceva util, un progres oricât de mic ar fi el”, explicã psihopedagogul.
