BIOGRAFIE… În editia de astãzi vã invitãm sã aflati povestea actorului Constantin Tãnase dupã 1919, anul în care a înfiintat trupa de teatru “Cãrãbus“. Câtiva ani mai târziu, într-o cãlãtorie la Londra, l-a întâlnit pe Charlie Chaplin, a fãcut cunostintã cu acesta si i-a spus cu mândrie cã e român. A sustinut spectacole de teatru atât în tarã, cât si în strãinate, fiind adesea sarcastic la adresa politicii de stat. S-a lovit de cenzurã, iar în 1945, odatã cu invazia rusilor, a reusit sã-i supere cu piesa “Davai ceas” (n.r. Dã ceasul), satirã vizavi de obiceiul rusilor de a perchezitiona oamenii de bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri. Rusii l-au amenintat cu moartea si i-au interzis sã mai joace piesa de teatru. La finalul articolului, vã invitãm sã cititi unul dintre cupletele sale, actual chiar si la 73 ani de la moartea actorului.
În 1919, Constantin Tãnase a pus bazele trupei de teatru «Cãrãbus» în Bucuresti, împreunã cu care a creat o traditie de teatru de cabaret/revistã pe parcursul urmãtorilor 20 de ani. Însã ceea ce l-a consacrat în fata publicului este personajul cãruia el i-a dat viatã, si o voce puternicã, acela al cetãteanului simplu, umil si necãjit, mereu în contradictie cu birocratia aparatului de stat. Personajul sãu, unic în costumul sãu clasic, cu pãtrãtele, crizantemã la butonierã si bastonas, s-a fãcut purtãtorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atentia cenzurii. La “Cãrãbus“, Tãnase a lansat carierele a numerosi artisti, printre care Maria Tãnase si Horia serbãnescu. Însã vorbele si personajele pe care le interpreta pe scenã au supãrat si ironizat pe multi, asa se face cã la sfârsitul anului 1937 rãmâne în memoria celor care au trecut pe Calea Victoriei si a celor care au trãit acea perioadã drept anul celui mai mare incendiu din istoria revistei românesti. În apropierea Crãciunului, Teatrul „Cãrãbus“ anunta premiera revistei „Poftã bunã la Tãnase”. Tocmai când Tãnase se afla pe scenã si îsi recita cupletul „Ei, ai vrea?”, izbucneste incendiul. „Dezorientat, Tãnase îsi mutã privirea de la incidentul cu pricina spre salã si, strãduindu-se cu vizibile eforturi, sã-si pãstreze cumpãtul, încerca sã continue cupletul. Dar, pe neasteptate, învãluit de un nor de fum, nãvãli spre rampã Puiu Maximilian, actor si co-autor al revistei. Îmbrãcat într-un frac alb imaculat, cu fata congestionatã de spaimã, dar cãutând sã-si pãstreze calmul, el rosti fraza cutremurãtoare: „- Evacuati, vã rog, teatrul. Arde scena!”. Într-o atmosfera de panicã, Tãnase rãmãsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângã trup. Gãsise totusi puterea sã strige de pe scenã „Nu vã alarmati, fratilor, stingem noi focul…”. Nu l-a stins el, ci pompierii sositi în grabã ca la un spectacol sinistru. Artistii dârdâiau pe stradã, trecãtorii priveau uimiti. Accident sau mânã criminalã?”, scrie George Mihalache.
Tãnase si Charlie Chaplin, împãrtind ringul de dans
În timpul unei cãlãtorii la Londra, în mai 1928, Constantin Tãnase o vede pe cântãreata si dansatoare de culoare Josephine Baker. Supranumitã „Sirena tropicelor”, artista se bucura de mare succes pe marile scene ale lumii. În ciuda unui onorariu exorbitant, Tãnase vrea s-o aducã la Bucuresti pe propria scenã. În plus, angajeazã de la Londra saisprezece balerine. Iar ca balerinele noastre sã se perfectioneze în „dansurile moderne” de atunci, Tãnase angajeazã un specialist în muzica jazz, Ben Hors, si pe subreta Zizi Moustic, scrie Ziarul Metropolis.În cartea „Tãnase”, de Ioan Massoff si Radu Tãnase, este provestitã scena întâlnirii dintre actorul român si Charlie Chaplin. “În Restaurantul “El Garon”, din Paris, se gãseau la o masã Tãnase cu sotia si cu actrita Mia Apostolescu. La o altã masã, Chaplin, fiind, binenteles, tinta multor priviri din local. Când celebrul artist s-a ridicat sã danseze, lumea l-a aplaudat. Tãnase, care avea o mare admiratie pentru Charlot, aplauda de asemenea. Ceva mai târziu, s-a hotãrât si a invitat-o la dans pe Mia Apostolescu. Dansa cu usurintã, miscându-se, în ciuda corpolentei sale, cu multã dezinvolturã (…). Printre cei care-l admirau pe Tãnase era si Chaplin, care simtise de îndatã cã Tãnase nu-i un consumator oarecare. Chemând un chelner, Chaplin se interesã, arãtându-l pe Tãnase: “Cine este?”, “Cred cã un american bogat si excentric, rãspunde chelnerul, încercând sã gãseascã o explicatie, apoi se apropie de masa lui Tãnase si îi spuse cã Chaplin a vrut sã stie cine e”, “I-am spus cã sunteti american… asa credeam, se scuzã omul”, “American? Asta-i bunã, sãri Tãnase, te rog sã te duci imediat si sã-i spui ca sunt român… întelegi… roumain… artist din Bucuresti… Bucharest… comprenez?”, “Chelnerul a executat întocmai si cei doi actori s-au întors, zâmbind, unul spre altul. În clipa urmãtoare, cum mesele nu erau prea depãrtate, amândoi se apropiarã si-si strânserã mâinile: “-Tãnase!”; “-Chaplin!”. Apoi, la îndemnul discret al orchestrei, ce urmãrise scena, atât Tãnase, cât si Chaplin si-au invitat din nou partenerele, dansând încã o datã, spre satisfactia publicului, care i-a aplaudat îndelung”.
Tãnase… Ucis de Armate Rosie?
Într-una din serile în care Constantin Tãnase relationa cu spectatorii, a satirizat pasiunea ostasilor sovietici pentru ceasuri de orice fel. Acestia îi jefuiau pe oameni în plinã stradã, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai ceas!” (Dã-mi ceasul). Iatã celebrul monolog compus de Tãnase pe aceastã temã: “De la Nistru pân’ la Don / Davai ceas, davai palton / Davai ceas, davai mosie /Haraso tovãrãsie!”. Dupã spectacol, generalii sovietici l-au amenintat pe celebrul actor spunându-i sã aibã grijã cu ceea ce scrie, ce face si ce spune, deoarece s-ar putea ca ziua urmãtoare sã nu mai aparã si i-a ordonat sã nu mai joace în piesã. A doua zi, Constantin Tãnase a venit îmbrãcat doar într-un pardesiu imens, cu mânecile cãptusite de sus pânã jos cu ceasuri de mânã. Publicul îl aplauda frenetic, desi acesta nu spuse nimic. La un monent dat, si-a deschis parsediul si a scos un ceas cu pendul. A arãtat spre ceas si a spus doar atât: “El TIC, eu TAC…”. A doua zi, actorul nu a mai apãrut pe scenã, urmând ca douã zile mai târziu sã fie gãsit mort. Si misterul mortii lui Constantin Tãnase a rãmas încã neelucidat pânã în acest moment. Existã zvonuri conform cãrora actorul ar fi fost ucis de cãtre Armata Rosie invadatoare si-ar crede cã moartea i s-a tras din curajul de a spune lucrurilor pe nume. Nepotul actorului, Tãnase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilã: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infectii faringiene survenitã datoritã consumului unei halbe de bere rece într-o zi cãlduroasã de varã.
Teatrul lui Tãnase era adesea politic si avangardist.
Iatã câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:
„Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Si cu asta ce-am fãcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouã guvernare,
Si cu asta ce-am fãcut?
Ca mai bine sã ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trãim în sãrãcie,
Si cu asta ce-am fãcut?
Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a vãzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am fãcut?
Pentru-a cãstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Rãtãcesc prin tãri strãine,
Si cu asta ce-am fãcut?
Traversãm ani grei cu crize,
Leul iar a decãzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am fãcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am fãcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a vãzut,
Țara-i plinã de vedete,
Si cu asta ce-am fãcut?
Pleacã-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarãsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am fãcut?”
