Centenarul Marii Uniri a fost marcat, duminicã, la Festivalul Umorului “Constantin Tãnase” prin intermediul piesei de teatru “Noi”, sustinutã de actorii Teatrului “Masca”. Spectacolul le-a prezentat vasluienilor un excurs încifrat si sentimental prin dans, transmitându-le mesaje legate de valorile traditionale ale românilor: iubirea de naturã si de familie, sporul casei, linistea si pacea. 11 tãrani, treziti dintr-un somn de 100 de ani, fãrã sã stie unde si când se aflã, au pornit pe un drum, singurul pe care îl cunosteau, singurul care era purtãtor de sens pentru ei, drumul de întoarcere spre Alba Iulia, locul unde s-a semnat Marea Unire. Pe acest drum initiatic, tãranii s-au oprit din când în când si pãreau a se mira cã lumea nu mai era la fel, pãrea cã lumea avea alte prioritãti. S-au oprit si au dansat sperând cã lumea va întelege cã nu existã drum mai trainic si mai normal decât acela care duce cãtre o Bisericã.
Sonia Kalman, una dintre actritele care a jucat în acest <<walking performance>>, a acceptat sã stea de vorbã cu noi si sã ne spunã primele impresii despre oras si, mai ales, despre festival. Pentru cei care nu o cunosc, aceasta a studiat la Colegiul National de Arte “Dinu Lipatti” si la Caragiale Academy of Theatrical Arts and Cinematography. A jucat la Teatrul “Arca“ din Aprilie 2011 pânã în mai 2011, dar si la Trupa de teatru “Joc” din anul 2009 si pânã în prezent. În afarã de actritã, în timpul liber, aceasta este blogger si scriitoare. Citatul ei preferat, care o reprezintã, este “În mine se mai vorbeste si astãzi despre tine…”
Reporter: Care e povestea acestui spectacol?
Sonia Kalman: Spectacolul “Noi” reprezintã în primul rând, o încercare colectivã de reîntoarcere la asa-zisele “adevãrate” valori pe care, credem noi, poporul român nu le-a uitat nicicând, ci doar le-a interrealizat într-un mod asemãnãtor si istoriei autohtone. Considerãm cu totii cã momentul “Alba Iulia” din cronologia istoricã si impregnantã a României nu trebuie uitat pentru cã atrage dupã sine valori semnificative ale caracterului nostru, precum unitatea, bucuria simplitãtii si umorul, valori la care este important sã ne reîntoarcem din când în când.
Rep.: Cum vi s-a pãrut publicul vasluian?
S. K.: Publicul vasluian a fost, cu adevãrat, o mare bucurie pentru sufletul întregii echipe a spectacolului. Din perspectiva actorului, s-au gãsit în public doar priviri de ochi calzi, care emanau bunãtate si bucurie. Sentimentul de a fi prezent în mijlocul unor oameni pe care îi bucuri, pe care îi simti evident si care si-au pus întregul timp si întreaga inimã în fatã si pentru tine este cel mai pregnant si important sentiment pe care îl poti întâlni ca artist, iar aici, la Vaslui, am întâlnit un public de care ne va fi, cu sigurantã, dor.
Rep.: Cu ce impresii plecati din Vaslui?
S. K.: Noi am venit cu gândul de a împãrtãsi din munca si inimile noastre publicului ce urma sã îl întâlnim aici, dar plecãm, dupã ce toate acestea s-au amplificat la superlativ si dupã primirea cãlduroasã si specialã primitã, plecãm cu regretul timpului care parcã e prea scurt pentru a cunoaste si a ne bucura si mai mult atât de oras, cât si de oamenii care deja ne-au devenit atât de dragi…
“Strigãtele Parisului” a rãsunat si la Vaslui
DIN ALTÃ EPOCÃ… Un alt spectacol al Teatrului Masca, pus în scenã duminicã, la Vaslui, este “Strigãtele Parisului”. Cu ajutorul statuilor vivante, centrul orasului s-a “transformat” în Parisul secolului XIX cu personajele sale colorate si zgomotoase, de la negustori, la artistii din Montmartre descrisi în operele lui Molière, Beaumarchais, Victor Hugo si Emile Zola. Vasluienii au fãcut cunostintã cu Dantelãreasa, Vânzãtoarea de chibrituri, Vânzãtorul de Orvietan, Vânzãtorul de panglici, Vânzãtoarea de mãturi, Aprinzãtoarea de felinare, Vânzãtoarea de ouã, Cântãreata, Vânzãtorul de cutii, Spãlãtoreasa, Vânzãtoarea de dulciuri, Vânzãtorul de oale si tigãi, Vânzãtoarea de peste, Modista, Plãpumãreasa, Vânzãtorul de otravã pentru sobolani. (Denisa Lupu)
