spot_img
spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
18-mai-2024

Au venit banii pentru medicii din centrele de permanentã

- Advertisement -

VESTI BUNE… Medicii care fac gãrzi în centre de permanentã nu au primit de la Casele Judetene de Asigurãri de Sãnãtate (CJAS) banii pentru munca prestatã, înregistrându-se întârzieri în efectuarea acestor plãti, la nivel national. Casa Judeteanã de Asigurãri de Sãnãtate Vaslui a primit aproximativ 1,5 milioane de lei pentru centrele de permanentã, plãtile fãcându-se ieri.

Tarifele pentru centrele de permanentã au fost majorate începând din acest an, astfel cã tariful orar al unui medic de familie a crescut la 40 lei/orã, fatã de 20 de lei, cât era pânã acum. Acest lucru a condus la o epuizare imediatã a bugetului. Asa s-a ajuns la o întârziere privind efectuarea plãtilor la centrele de permanentã, problemã care s-a remediat în aceastã sãptãmânã. „Au existat si la Vaslui, ca si în alte judete, întârzieri, dar au venit banii. Vorbim de aproximativ 1,5 milioane de lei, bani cu care vom achita sumele pentru lunile iunie, iulie si august. Plãtile au fost fãcute astãzi (n.r. ieri)”, ne-a declarat Mihaela Chitariu, presedintele Casei Judetene de Asigurãri de Sãnãtate Vaslui. 352 centre de permanentã existã la nivel national. Marea lor majoritate functioneazã în zonele rurale sau izolate precum si în zone urbane în locul camerelor de gardã ale spitalelor desfiintate. Centrele de permanentã au fost create pentru asigurarea continuitãtii asistentei medicale primare, dar ele reprezintã în acelasi timp o solutie privind accesul la servicii medicale de urgentã pentru pacientii din mediul rural. În aceste centre se salveazã vieti care altfel s-ar pierde pânã la interventia serviciilor de urgentã specializate. La ora actualã, 11 centre de permanentã sunt functionale în judetul nostru, în localitãti precum: Codãesti, Cozmesti, Ivãnesti, Vutcani, Puiesti, Duda-Epureni, Oltenesti, Stãnilesti, Husi, Tutova si Dragomiresti. Lunar, Casa Judeteanã de Asigurãri de Sãnãtate Vaslui efectueazã plãti în valoare de aproximativ 520.000 lei pentru cele 11 de centre de permanentã

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.