spot_img
spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
18-mai-2024

Ambulantã implicatã într-un accident, în comuna Muntenii de Jos

- Advertisement -

IMPACT… O ambulantã care avea semnalele acustice si luminoase puse în functiune a fost implicatã, joi dupã-amiazã, într-un accident care a avut loc în localitatea Muntenii de Jos. Pacientul pe care îl transporta, un copil de 16 ani cu un deget de la mâna stângã amputat, a avut nevoie de o altã salvare pentru a-si continua drumul cãtre spitalul „Sf. Maria” din Iasi.

Autospeciala, cu pacientul în vârstã de 16 ani, venea de la Bârlad si trebuia sã ajungã la Iasi. Drumul i-a fost scurtat dupã ce, pe raza localitãtii Muntenii de Jos, la intrarea în municipiul Vaslui, soferul unui autoturism i-a tãiat calea, acesta vrând sã vireze la stânga pentru a intra într-o parcare. „M-am trezit, efectiv, cu masina în fata mea. Aveam sirena si girofarul aprinse, iar martorii pot confirma acest lucru. Eram în misiune, transportam un copil la Iasi, unde urma sã intre direct în sala de operatie Din fericire toatã lumea e bine, nimeni nu a pãtit nimic. Impactul nu a fost atât de puternic”, ne-a declarat soferul de pe autosanitarã. Managerului Serviciului de Ambulantã Vaslui, Aurora Popa, a precizat cã pacientul a fost preluat de o altã ambulantã, pentru a fi transportat la Iasi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.