† Ignatie,
Cinstiti slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiti frati si surori împreunã-rugãtori,
Este timp de sãrbãtoare sfântã, când colindele se cântã. Dumnezeu-Fiul Se aratã lumii prin nasterea Sa din Preacurata Fecioara Maria. Timpul se lasã pãtruns de bucurie, iubire, luminã si multã liniste. De noi depinde cât de mult reusim sã ne afundãm în acest timp frumos al sãrbãtorii.
Orice sãrbãtoare ar trebui sã fie o adevãratã pauzã (cât mai prelungitã) de la tot ceea ce ne agitã si ne fãrâmiteazã lãuntric, de la tot ceea ce ne oboseste sufleteste si ne abate de la cele sfinte, de la tot ceea ce ne atrage spre cele lumesti si ne împiedicã sã contemplãm cerul credintei, de la tot ceea ce ne urîteste inima si mintea, de la tot ceea ce ne învrãjbeste ca oameni si ne opreste sã trãim cu intensitate comuniunea profundã si liberã cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sãrbãtoarea ne aseazã în adevãrata demnitate a timpului ca „interval care dureazã între chemarea lui Dumnezeu adresatã iubirii noastre si rãspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Este timpul rãspunsului omului”.
Iubiti credinciosi,
Din pãcate si fãrã a generaliza, sãrbãtorile de iarnã nu mai constituie pentru multi un motiv de deschidere spre cer, adicã spre cele care tin de profunzimea credintei noastre ortodoxe. Si asta pentru cã am uitat si vrem uneori sã uitãm cã prin venirea lui Dumnezeu-Fiul printre oameni, prin nasterea Lui în ieslea sãrãcãcioasã a Betleemului, avem descoperirea a ceea ce este cu adevãrat omul în chemarea sa si putem sesiza mãretia care îl defineste cel mai bine: demnitatea de a trãi cu Dumnezeu, demnitatea de a uni cerul cu pãmântul în inima sa, demnitatea de a crede în harul înfierii de cãtre Dumnezeu, demnitatea de a deveni luminã, bucurie, pace, curãtie de pãcate si iubire smeritã atât pentru Cel nãscut în Betleem, pentru Hristos, cât si pentru oamenii de lângã noi.
Peste tot în lumea aceasta ni se vorbeste, pânã la saturatie, despre demnitatea si valoarea omului. Absolut totul se rezumã la om, care a devenit „mãsura tuturor lucrurilor”, dupã cum afirma dictonul antic. Paradoxal, cu cât suntem mai bombardati cu discursuri privitoare la demnitatea si valoarea omului, cu atât mai mult sporeste ura între oameni, lumea se transformã într-o jungleã a intereselor egoiste, valorile traditionale care au înnobilat umanitatea sunt socotite învechite si sortite abandonãrii, sãrãcia devine o realitate tot mai rãspânditã si mai crudã, consumismul se bucurã de adoratia cuvenitã unei divinitãti din partea multor contemporani de-ai nostri, aflãm despre nou-nãscuti abandonati, copii maltratati, femei abuzate, întâlnim tot mai multi tineri care nu îsi gãsesc rostul vietii lor, adulti care îsi trãiesc viata ca pe o povarã, iar prãpastia dintre sãraci si bogati se adânceste tot mai mult si parcã ireversibil. Omul, sãrmanul de el, este transformat într-o cantitate de neglijat, într-un element al unei mase, redus doar la dimensiunea sa biologicã a unui animal oarecare. Astfel omul devine cea mai nefericitã fiintã de pe pãmânt. De ce? Pentru cã Dumnezeu-Omul, Hristos, este exilat din viata omului. Nu mai este Hristos centrul omului, ci omul însusi a decis sã devinã propriu sãu centru. Adicã, omul, de bunã voie, cu toate imperfectiunile si zdrentele fiintei sale, vrea sã se aseze pe mocirla instabilitãtii si a pãcatului, de care este caracterizatã existenta sa pãmânteascã fãrã Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul îsi asumã ipostaza pisicii cãreia dacã îi legi ceva zãngãnitor în coadã fuge dupã obiectul metalic pânã se epuizeazã de obosealã si moare. Asa este si omul de azi: oboseste si se epuizeazã, pentru cã are doar „drepturi fundamentale”, fãrã responsabilitãti morale. Asa cum în chip drept remarca cineva „«drepturile» actuale sunt impostoare si mincinoase, pentru cã sunt drepturi «împotrivã», nu drepturi «pentru»: drepturile copilului împotriva pãrintilor, drepturile elevului împotriva profesorilor, drepturile minoritãtii împotriva majoritãtii, drepturile bolii împotriva sãnãtãtii, drepturile mortii împotriva vietii, drepturile nebuniei împotriva normalitãtii”.
Solutia de a iesi din acest impas, din aceastã înfundãturã, o constituie Hristos, Cel mai frumos, bun si autentic Om din toate timpurile.
Iubitii mei fii sufletesti,
Oriunde ne-am afla, toti tânjim sã întâlnim un om bun, un om în care sã nu locuiascã urâtul pãcatului si al dezbinãrii, chiar si atunci când noi urzim intrigi si meschinãrii degradante; un om care sã ne inspire încredere si sustinere, chiar si atunci când suntem netrebnici si depravati; un om care sã ne iubeascã si sã ne ierte, chiar si atunci când îl trãdãm si îl împroscãm cu calomnii si cu ticãlosiile noastre; un om care sã ne salveze din valea plângerii, chiar si atunci când noi am decis sã ne transformãm viata noastrã într-un iad al pãcatelor si al netrebniciilor de tot felul; un om care sã ne aseze pe calea binelui si a frumosului, chiar dacã am decis sã rãtãcim pe drumurile întortocheate ale obscenitãtii; un om care sã ne cinsteascã, chiar si atunci când suntem atei si batjocoritori la adresa credintei; un om care sã ne iubeascã, chiar si atunci când nu suntem vrednici de acest lucru. Acest Om cu „o” mare este întâi de toate Omul desãvârsit din Iisus Hristos, pentru cã „între oameni a pãsit un om care nu mai e centrat în el însusi, ci în Dumnezeu, e identic ca persoanã cu Dumnezeu (…) Hristos e în gradul suprem omul pentru oameni, întrucât e omul pentru Dumnezeu sau umanitatea deschisã deplin lui Dumnezeu”.
Dacã vrem sã vedem omul în toatã frumusetea si demnitatea sa duhovniceascã, atunci trebuie sã Îl avem ca model pe Hristos, Dumnezeu-Omul, icoana cea mai minunatã si desãvârsitã a tot ceea ce înseamnã om ca deplinãtate si integritate spiritualã. În El nu este nicio sfîsiere sau dezbinare lãuntricã. În El nu este nici mãcar umbrã de pãcat sau urîtenie. În El nu este nici mãcar vreo infimã zvâcniturã de urã sau rãzbunare. În El nu este nimic din ceea ce ne dezumanizeazã cel mai tare pe noi: necredinta în Dumnezeu. În El nu este nimic mincinos. În El nu este nimic superficial. În El nu este nimic duplicitar. În El nu este nicio prãpastie între cuvânt si faptã. În El nu este nimic care sã îl înjoseascã pe om. În El nu este nimic corupt sau coruptibil. El este umanismul cel mai autentic si adânc al omului. „În afara Dumnezeului-Om nu existã om, ne spune Pãrintele Iustin Popovici, ci întotdeauna numai un sub-om, o jumãtate de om sau un ne-om. Aici trebuie sã adãugãm si urmãtorul adevãr: fãrã Dumnezeul-Om, omul este întotdeauna sclavul mortii, sclavul pãcatului, sclavul diavolului (…) Fãrã Dumnezeul-Omul si în afara Dumnezeului-Om, omul este amenintat de primejdia de a deveni asemenea diavolului, pentru cã pãcatul este în acelasi timp si putere si chip al diavolului, omul se face de bunã voie chip al diavolului, devine familiar diavolului: «Cel ce sãvârseste pãcatul este de la diavolul» (I Ioan 3, 8)”.
Iubiti crestini,
Sãrbãtoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos ne conferã un bun temei de a ne recîstiga dreptul la demnitatea pierdutã din cauza pãcatului, care Îl exclude pe Dumnezeu si îl idolatrizeazã pe om. În Iisus Hristos, omul învatã sã devinã om deplin si integru. Prin Întrupare ni se descoperã faptul cã „umanitatea a fost logoditã cu Hristos în Paradis. Dar în loc sã se arate mergând spre nuntã cu Hristos, umanitatea L-a pãrãsit pe Hristos. S-a desfrânat, s-a tãvãlit în mocirla pãcatului. Iar Hristos ca îndrãgostit al umanitãtii S-a repezit sã o gãseascã, a cãutat-o, a venit în sãlasul unde aceasta se gãsea si când S-a înfãtisat înaintea ei, nu S-a prezentat ca un Dumnezeu atotputernic, ci ca un simplu om. Ca ea sã nu se înspãimânte când Îl vede sau sã se rusineze. Si nu i-a cerut socotealã: ce a fãcut sau cum de a ajuns astfel; ci a luat-o pur si simplu, a curãtit-o, a reînfrumusetat-o, a reîmbrãcat-o si, ca sã nu mai fugã din nou, a fãcut-o carnea Lui”.
Acesta este Dumnezeul minunat care Se naste astãzi smerit în cetatea Betleemului. El este Omul desãvârsit cu „o” mare, care ne învatã, atunci când, din pricina pãcatului – singura realitatea care ne înjoseste – devenim neoameni, sã redevenim oameni pentru oameni. Acest lucru vi-l doresc cu ardoare: sã deveniti, clipã de clipã, oameni pentru oameni.
Fie-vã sãrbãtorile Crãciunului, Anului Nou si ale Bobotezei pline de luminã, de sperantã, de pace si multã întelegere în toate casele si în toate familiile, dorindu-vã, asa cum cantãm în colindã: „Vã vestesc o bucurie,/Vesel azi tot omul sã fie,/Saltã cerul si poporul: /S-a nãscut Mântuitorul”. La multi ani, plini de Dumnezeu!
Al vostru frate întru Hristos Cel nãscut în cetatea Betleemului si pãrinte de tot binele voitor si fierbinte rugãtor, † Pãrintele Episcop Ignatie al Husilor
