spot_img
spot_img
27.9 C
Vaslui
16-iul.-2025

La Corni (Albesti), Jienii au coborât, din nou, Dealul Bucuresteanului

- Advertisement -

TRADITII….În urmã cu 30 de ani, autoritãtile locale din comuna Albesti au lãsat în paraginã cãminul cultural din localitatea Corni. Odatã cu acesta, s-au pierdut si traditiile. A fost nevoie de trei decenii si de initiativa unui grup de localnici, ajutati de cãtre firma Radical, pentru ca Jienii sã coboare, din nou, Dealul Bucuresteanului. Evenimentul s-a bucurat de prezenta a câtorva sute de persoane, unele dintre ele venite acasã tocmai pentru a vedea, din nou, traditiile. “Este un început si sperãm ca anul viitor sã se repete aceastã frumoasã poveste. Asteptãm si sprijinul autoritãtilor locale mai ales cã este greu pentru noi sã gãsim costumele populare necesare”, spun cei care au pus pe picioare spectacolul Jienilor din Corni, comuna Albesti. Cel care a fãcut totul posibil, administratorul firmei Radical, Ionel Sandu, a promis consãtenilor cã acesta este doar începutul si cã va face tot ce-i stã în putere pentru a reînvia traditiile din satul sãu natal. “Am cãlãtorit peste tot în lume dar nicãieri nu am gãsit ceva mai frumos ca traditiile de acasã. De aceea mi-am dorit sã le readuc în prim-plan. Este doar un început si sper ca anul viitor spectacolul sã fie si mai frumos ca acum”, a spus Ionel Sandu. De asemenea, acesta si-a invitat oamenii din comunã la hora satului si la un frumos foc de artificii.

Anul 2019 a început furtunos pentru cei din Corni-Albesti. Ionel Sandu, managerul cunoscutei companii Radical Grup, a facut tot ce i-a stat în putere pentru ca, dupa 30 de ani de absentã, Jienii sã colinde din nou în satul natal. “Vreau sa reînviem traditiile la Corni-Albesti, iar Jienii sã umble din nou cu uratul pe aceste meleaguri, asa cum o fãceau pe vremea când eu eram copilandru. Vreau ca tânãra generatie sã simtã cu adevãrat spiritul Noului An si sã înteleagã din ce neam vechi si bogat în obiceiuri ne tragem. Poate eu sunt un pic exuberant, dar jocul Jienilor mi-a marcat copilãria si tineretea. Acum cã Dumnezeu m-a învrednicit pe mine sã continui traditiile mostenite, am decis sã ajut ca acest grup de urãtori sã înceapã sã colinde din nou. Am umblat prin toatã lumea si mi-am dat seama cã ce este mai valoros pentru noi sunt traditiile si mostenirea de la strãmosii nostri. Îmi doresc ca ceea ce s-a întâmplat pe 1 ianuarie sã devinã o traditie la Corni dar si un exemplu pentru cei tineri, pentru a duce mai departe obiceiurile noastre. În urmã cu 30 de ani, dupã ce Jienii coborau în sat, tineretul mergea la horã. Asa s-a întâmplat si acum. M-a bucurat foarte mult faptul cã oamenii din sat s-au strâns în numãr mare si s-au arãtat interesati. Acest lucru ne dã sperantã cã vom reusi sã continuãm traditia.

“Jienii” de la Corni cer ajutorul autoritãtilor locale

Pentru ca prima editie a evenimentului de la Corni, comuna Albesti, sã fie o reusitã, organizatorii au apelat la cunostintele celor care, în urmã cu 30 de ani, fãceau parte din ceata de Jieni. Acum, oamenii cer si implicarea autoritãtilor locale pentru ca obiceiurile uitate sã fie reînviate. “Traditia Jienilor la Corni a dispãrut dupã ce autoritãtile locale de atunci au lãsat în paraginã cãminul cultural. Am încercat sã-l tinem deschis cu banii nostri dar nu am reusit. Cãminul a fost închis si lãsat de izbeliste, iar Jienii au dispãrut. Si asta pentru cã era nevoie de un coordonator, de un loc unde sã faci repetitii. Ne adunam cu douã luni înainte de sãrbãtori si repetam. Din grup fãceau parte 9 sau 11 tineri. Mergeam o zi la unul acasã, a doua zi la celãlalt si tot asa. Pãrintii ne ajutau si completau cântecele si dansurile acolo unde era nevoie. Apoi repetam totul la cãminul cultural. Sperãm ca acum sã se implice si primãria din comunã si sã ne ajute cu costumele populare. Cãmin cultural avem acum. Poate cã asa vom reusi sã reluãm traditiile. Am fãcut lucrul acesta si atunci când eram copii, în vremurile în care satul era mult mai mare fatã de ce este acum. Am rãmas mai putini dar asta nu înseamnã cã trebuie sã ne uitãm traditiile. Sperãm ca anul viitor sã aducem în jurul nostru mai multe persoane, mai ales tineri. Dorim sã transmitem mai departe obiceiul acesta frumos de la noi din sat si sã refacem si trupele de vãlãret. Facem un apel autoritãtilor locale sã se implice si sã ne ajute. Poate cã asa, anul viitor, la Vaslui, vor veni, la Festivalul de Datini si Obiceiuri, Jienii si Vãlãretul de la Albesti”, spun cei care, anul acesta, au readus la viatã Jienii. Chiar dacã trecuti de prima tinerete, cu vârste cuprinse între 47 si 64 de ani, nu s-au lãsat si au arãtat tinerei generatii ce înseamnã traditia în comuna Albesti. În replicã, primarul comunei a declarat cã vor avea în vedere si aceste lucruri si vor încerca sã se implice pentru reînvierea traditiilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.