SPERANTÃ…România se depopuleazã într-un ritm accelerat, iar Vasluiul, din pãcate, la acest capitol ocupã un loc fruntas. În cãutarea unui trai mai bun, zeci de mii de vasluieni au luat calea pribegiei, sãtui sã rabde în tarã umilintele unui sistem care desi oferã totul, în realitate creeazã doar iluzii. Multi spun cã acum sunt locuri de muncã disponibile în prostie în tarã, iar românii nu vor sã munceascã. Este fals! Poate sunt, însã salariile sunt atât de mici încât nu se poate trãi decent. Într-o tarã în care mâncarea, medicamentele si utilitãtile sunt ca în Europa, salariile sunt de zece ori mai mici. Consecinta este una gravã. Plecãrile masive la muncã în strãinãtate lasã satele si orasele goale, mii de bãtrâni neputinciosi, uitati de copii, care stau la poartã si asteaptã postasul sã le aducã o veste de la cei dragi. Se îmbolnãvesc si nimeni nu le calcã pragul sã le aline durerea. Celor care nu mai pot sã-si poarte singuri de grijã si nu mai au pe nimeni le rãmân doar douã solutii: sã moarã sau sã ajungã într-un azil de bãtrâni. Astãzi, aventura unei familii care cautã un astfel de centru de îngrijire este una cu peripetii si dacã pensia este micã atunci sunt necesare toate pilele din lume pentru a avea acces la un azil subventionat de stat. Însã oaza de sperantã vine tot din mediul privat, unde oameni inimosi, care cautã mântuirea, se apleacã asupra acestei spinoase probleme. Este si cazul lui Ionel Turc, un tânãr întreprinzãtor, întors din strãinãtate, care si-a deschis o fundatie si are grijã de 15 copii abandonati si de 25 de bãtrâni cu probleme, doar din fonduri private. Fundatia sa are douã asezãminte. Unul se aflã în Vaslui, unde copii fãrã niciun viitor devin premianti si altul la Valea Silistei, în comuna Solesti, unde bãtrânii fãrã sperantã gãsesc o familie adoptivã. Cititi mai jos povestea acestui filantrop, care are nevoie sã fie încurajat de comunitate si de factorii de decizie din administratie, pentru a-si duce planurile la bun sfârsit. Exemplul sãu poate fi urmat si de alti întreprinzãtori pentru ca bãtrânii si copiii lãsati în urmã de mârsavul val al emigrãrii sã-si gãseascã o nouã familie adoptivã. Cei care vor sã ajute sau sã vadã cu ochii lor cum sunt ajutati acesti bãtrâni si copii pãrãsiti, pot sã-l contacteze pe Ionel Turc la sediul Fundatiei Spurgeon sau sã viziteze cele douã centre din Vaslui (de lângã serele Goscom) si cel de la Valea Silistei.
Povestea Centrului Rezidential pentru Persoanele de Vârsta a III-a “Giulia”, de la Valea Silistei, e una demnã de scenariul unui film. 25 de bãtrâni îsi duc bãtrânetile linistiti, departe de tumultul vietii cotidiene. Ascuns dupã dealurile Solestiului, centrul este plasat într-un decor de vis, la marginea satului Valea Silistii, locul de unde, acum 142 de ani, Penes Curcanu îsi lua ranita în spate si pleca la rãzboiul dezrobirii, alãturi de alti nouã vasluieni. Clãdirea a fost ridicatã în urmã cu 11 ani, de Primãrie, în cadrul unui proiect transfrontalier, însã, din lipsã de fonduri, totul a stagnat. Proiectul a fost realizat în proportie de peste 90% din bani europeni, însã lipsa unui buget din surse locale pentru buna desfãsurare a activitãtilor din centru a determinat-o pe primãrita din Solesti sã caute solutii. Si când era decisã sã transfere imobilul Consiliului Judetean a apãrut fundatia lui Ionel Turc, Spurgeon, care a fãcut Primãriei o ofertã de nerefuzat. “Am concesionat aceastã clãdire pe o perioadã de 49 de ani si ne-am implicat total sã facem aici un Centru de Bãtrâni. Eu am venit acasã dupã 17 ani de muncã în strãinãtate si am decis sã-mi dedic viata îngrijirii bãtrânilor si a copiilor cu probleme si iatã cã am gãsit sprijin de la Primãria Solesti ca sã-mi împlinesc acest vis. Cu ajutorul unor prieteni, cu ce bani am mai avut si eu, am trecut la treabã. Nu mai erau multe de fãcut pentru a finaliza amenajãrile, însã greu, paradoxal, a fost la obtinerea autorizatiilor. Aici am cheltuit foarte multi bani. Numai pentru cea de securitate la incendii cred cã am ajuns sã plãtesc aproape 50.000 de lei, dar totul a trecut. Am fãcut un gard, am pus un sistem de supraveghere video, am terminat amenajãrile si am reusit sã punem în functiune singurul Centru de Bãtrâni din mediul rural care apartine unei fundatii”, si-a început povestea Ionel Turc.
2000 de lei costã lunar sederea în acest Centru de Bãtrâni
Numele centrului este dat dupã cel al fetitei sale, care când va fi mare, i-a spus tatãlui ei cã, vrea sã fie asistentã socialã. “Concesiunea de la Primãrie am primit-o chiar de ziua fetitei mele si am zis cã e un semn. I-am pus numele centrului ca si al ei, Gulia, mai ales cã atunci când va fi mare va lucra aici. Fundatia noastrã functioneazã pe prestãri de servicii. Conform legislatiei fiecãrui beneficiar i se retine 60% din pensie, iar diferenta pânã la 2.000 de lei, cât costã sederea unei persoane în centru, o suportã familia. Unii pot spune cã e mult, fiind stiut faptul cã pensiile în România nu sunt asa de mari. În medie ele sunt cam 1.000-1.200 lei, însã aici sunt multe cheltuieli cu medicamentele, hrana, cu salariile angajatilor, pe care noi trebuie sã le acoperim din aceastã sumã. Si credeti-mã, facem eforturi mari”, a mai spus presedintele fundatiei. Si într-devãr conditiile sunt de lux în acest centru. Totul luceste a curãtenie, iar personalul este calificat si te întâmpinã cu multã caldurã. Nu este usor sã ai grijã de bãtrâni cu probleme, unii imobilizati în pat, altii cu afectiuni grave. În centru este si un cabinet medical, unde bãtrânii sunt luati în evidentã si unde li se stabilesc tratamentele pe care le au de urmat. Camerele sunt destul de spatioase, au bãi proprii si în fiecare încãpere locuiesc doar trei persoane. “În centrul nostru sunt acum 25 de bãtrâni din satele apropiate acestei zone. Avem o listã de asteptare foarte mare si credem cã, dacã am avea 100 de locuri, toate ar fi ocupate. Desi noi avem spatiu cam pentru 60 de persoane, am decis sã îngrijim maxim 25, fiindcã vrem sã oferim conditii decente unor persoane care acum au nevoie de atentia si sprijinul nostru. Noi aici avem foarte multi voluntari, altfel nu am reusi. Toate ajutoarele pe care le primim sunt binevenite si ne bazãm pe viitor ca oamenii de afaceri sensibili si care au posibilitãti sã ne sprijine, sã vinã lângã noi. Dupã mine ar trebui câte un astfel de centru în fiecare comunã. Sunt foarte multi bãtrâni singuri, abandonati în case si cãrora nimeni nu le mai trece pragul de ani de zile”, a mai spus Ionel Turc. Realitatea, din pãcate, confirmã cele spuse de presedintele fundatiei. În judetul nostru sunt foarte multe persoane plecate la muncã în strãinãtate, lãsând în urmã copiii si pãrintii care suferã. Sã ne amintim de regretata centenarã a judetului, Profira Baciu din Zãpodeni, care la cei 100 de ani trãia singurã în cãsuta sa, departe de nepotii împrãstiati prin lume. Aceasta spunea, cu lacrimi în ochi, cã degeaba statul mãreste pensiile, ajutoarele sociale, dacã copiii acestei tãri sunt nevoiti sã plece în cele nouã zãri pentru a-si câstiga traiul decent si nu muncesc în tara lor, unde le sunt familiile cu bunici, pãrinti ori copii, de care ar putea avea grijã. (Lucian Timofticiuc)
